Unul dintre membrii juriului național al Republicii Moldova la Eurovision 2026, Pavel Orlov, a reacționat public după valul de critici apărut în urma punctajului acordat României în finala concursului. Într-un mesaj publicat online, Orlov a declarat că a respectat regulamentul competiției și că juriul nu are dreptul să favorizeze un participant pe criterii naționale.
„NU ESTE PERMIS SĂ ACORZI PRIORITATE UNUI PARTICIPANT PE CRITERII NAȚIONALE. Nu vreau și nu pot încălca regulile. Nu sunt politician, nici geostrateg și nu evaluez artiștii după naționalitate, gen sau alte criterii”, a scris acesta.
Membrul juriului a precizat că înainte de jurizare, toți membrii au fost informați despre regulile stricte ale concursului, inclusiv despre interdicția de a acorda prioritate concurenților pe criterii de naționalitate.
Totodată, Pavel Orlov și-a apărat competențele profesionale, menționând că are 16 ani de studii muzicale și peste două decenii de activitate în industria muzicală.
Acesta a făcut referire și la clasamentul votului juriilor internaționale, publicat pe site-ul oficial Eurovision, menționând că 18 țări nu au acordat niciun punct României, iar alte șase state au oferit mai puțin de trei puncte.
În mesajul său, Orlov a vorbit și despre atacurile din spațiul public, spunând că atât el, cât și familia sa, au fost ținta insultelor.
„Sunt insultat și umilit, iar din această cauză suferă și familia mea”, a declarat acesta.
Prima reacție a unui membru din juriul Republicii Moldova despre punctele oferite de țara noastră la Eurovision
Chiar a doua zi după Eurovision, primul membru din juriul din Republica Moldova care a reacționat la valul de critici a fost Victoria Cușnir. Aceasta a spus că răspunde doar pentru notele sale și a explicat că, în opinia ei, discrepanțele de vot au două soluții posibile: „fie juriul este eliminat, fie juriul votează exact aceleași prestații pe care le vede publicul”.
Scandalul voturilor la Eurovision 2026
Votul de la finala Eurovision 2026 a stârnit un val de uimire și nemulțumire pe rețelele sociale. Dacă România a acordat artistului nostru 10 puncte, juriul din Moldova a oferit doar 3 puncte artistei de peste Prut. Asta deși prestația Alexandrei Căpitănescu a cucerit publicul din toată Europa iar interpreta a ajuns pe locul 3 pe podium.
Valul de supărare a încins internetul imediat. La scurt timp după încheierea finalei, chiar Rita Druță, cea care a prezentat aseară votul juriului din Moldova, s-a declarat surprinsă și dezamăgită, după ce mulți au crezut că și a făcut parte din juriul care a acordat note mici româncei.
Cine sunt membrii juriului Republicii Moldova din finala Eurovision și cine i-a desemnat
Juriul național de la noi din țară a fost ales și numit de către televiziunea publică națională care organizează selecția.

Andrei Zapșsa
Andrei Zapșa este director general adjunct al companiei publice Teleradio-Moldova, responsabil de televiziune.
Pavel Orlov
Pavel Orlov a fost unul dintre concurenții din Selecția Națională Eurovision Moldova 2026, cu piesa „Can’t Say Goodbye”.
Cătălina Solomac
Cătălina Solomac este o tânără cântăreață și artistă din Republica Moldova, devenită cunoscută pentru participarea sa remarcabilă la selecția națională pentru Eurovision.
Corinea Caireac
Corina Caireac este o persoană din Republica Moldova cunoscută mai ales în medii culturale și de comunicare (presă/producție media și proiecte creative).
Ilona Stepan
Ilona Stepan este o personalitate din domeniul muzicii academice din Republica Moldova, cunoscută în special ca dirijoare de cor și cadru didactic universitar.
Victoria Cușnir
Victoria Cușnir este jurnalistă și realizatoare radio din Republica Moldova, cunoscută în special pentru activitatea în jurnalism cultural. A lucrat ca realizatoare de emisiuni la Radio Chișinău, unde a produs inclusiv programul „Interviuri matinale”, axat pe literatură, muzică și arte.
Directorul televiziunii naționale, Vlad Țurcanu a demisionat
În urma scandalului, directorul televiziunii naționale, Vlad Țurcanu și-a anunțat ieri demisia. Acesta a spus că își asumă reponsabilitatea pentru votul acordat, precizat că nu a dat indicații juriului, iar jurații nu au ținut cont de relația sensibilă cu statele vecine. Din funcții pleacă și cei doi adjuncți ai săi. Unul dintre aceștia, Andrei Zapșa, a fost și membru al juriului țării noastre la Eurovision.
Într-o conferință de presă, care a durat mai puțin de o oră, directorul General al TRM a venit și cu explicații despre cum a fost selectat juriul, care a punctat prestațiile din finala Eurovision Song Contest. Potrivit lui Vlad Țurcanu, au fost invitate nume notorii din țara noastră, dar și două vedete din România, care însă au refuzat. De asemenea, Țurcanu a precizat că membrii juriului au acționat independent, fără alte influențe.
Alexandra Căpitănescu, reacție după scandalul voturilor de la Eurovision
Reprezentanta României, Alexandra Căpitănescu a venit cu o reacție, pe rețelele de socializare în care a transmis un mesaj de mulțumire fanilor din Republica Moldova, precizînd că nu este supărată pe juriu și că nu este normal ca un întreg popor să fie tras la răspundere pentru decizia celor 7 persoane.


