Polițiștii au fost azi cu ochii pe cei care au sfidat legea și au purtat panglica bicoloră, care este interzisă, în timpul manifestațiilor desfășurate în capitală. Aceștia au fost filmați și fotografiați, pentru ca ulterior să fie amendați. Unii participanți au spus că vor contesta sancțiunle în instanță, alții că se vor conforma. Au fost și dintre ei care s-au luat la harță cu oamenii legii.

„Dumneavoastră sunteți conștient, când v-ați apropiat de mine v-ați închis fermoarul. Deschideți.
- Deschide-mă!
- Sunteți conștient că este încălcare.
- Nu e încălcare.
- Arătați dar ce mărșisor aveți, să vadă oamenii.
- Să-mi scot...”  

La piept, legată de genți sau fotografii. Zeci de persoane au sfidat și în acest an legea și au purtat panglica bicoloră.  

„Este descriminare pentru credincioși. Pot să atac și în instanță și să-l câștig cu succes.”

 „Este un semn de mulțumire pentru victoria noastră."

 „Eu am 70 de ani și nu îmi este frică de nimic.”

„Mi-am pus panglica în memoria celor decedați în al Doilea Război Mondial.
- Dacă o să fiți amendați o să plătiți sau contestați?
- Astăzi nu mă gândesc la asta.”

Unii însă spun că panglica nu ar fi interzisă.

„Ea nu este interzisă. Eu de exemplu o port cu mândrie."

„Astăzi doar este Ziua Victoriei, eu nu cunosc despre interzicere, eu nu am televizor.”

Deși majoritatea spun că vor contesta în instanță, dacă se vor alege cu amendă pentru ca au purtat panglica bicoloră, unii se vor conforma.

„Asta este o panglică, nu este o armă.„Eu voi plăti amenda pentru că sunt cetățean al acestei țări. Este țara mea și eu îndeplinesc obligațiile ei. Eu știu că eu am încălcat, așa că eu trebuie să plătesc.”

Unii participanți însă au găsit o altă alternativă și au venit cu baloane, genți, tricouri, eșarfe sau alte articole în culorile negru și oranj. În tot acest timp, polițiștii  filmau și fotografiau persoanele care purtau panglica.

Diana FETCO, ȘEFA SECȚIEI COMUNICARE ȘI PROTOCOL, IGP: „Poliția monitorizează în permanență persoanele care participă la evenimentele de astăzi. Toți cei care au admis devieri de la legislație sunt fixați, identificați și ulterior vor fi citați la poliție și documentați. Și asta pentru a nu implica polițiștii în anumite acțiuni de provocare sau conflicte.”

Potrivit responsabililor de la Inspectoratul General de Poliție, până la amiază, în capitală au fost fixate peste 90 de cazuri. În aprilie 2022, Parlamentul a votat o lege prin care interzice simbolurile “Z” și “V”, dar și panglica “Sfântul Gheorghe”. Cei care confecționează, vând sau poartă simbolurile respective riscă o amendă până la 9 mii de lei, iar in cazul persoanele cu funcții publice, sancțiunea se ridica la 30 de mii de lei. Anul trecut, 147 persoane care au purtat panglica bicoloră au fost amendate.