În contextul codului Galben de intensificări ale vântului, valabil astăzi, între orele 11:00 și 18:00, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vine cu o serie de recomandări pentru cetățeni. Meteorologii prognozează rafale de până la 15–18 de metri pe secundă, iar vântul puternic poate crea situații periculoase, în special în zonele deschise sau în apropierea copacilor, panourilor sau stâlpurilor.

Pentru a evita incidentele, IGSU recomandă cetățenilor să manifeste prudență și să evite aflarea în apropierea arborilor, panourilor publicitare, construcțiilor ușoare sau a altor obiecte care pot fi doborâte de vânt.

Totodată, cetățenii sunt rugați să evite utilizarea focului deschis pentru a preveni izbucnirea incendiilor, care, în condiții de vânt, se pot răspândi rapid.

Șoferii, îndemnați să fie atenți

Vântul puternic poate crea probleme și pentru conducătorii auto. IGSU le recomandă acestora să parcheze mașinile în locuri sigure, departe de copaci, stâlpi, panouri publicitare sau alte construcții care pot fi afectate.

Părinții sunt îndemnați să își supravegheze copiii și să evite, împreună cu aceștia, zonele cu arbori, terenurile deschise sau construcțiile instabile.

Reguli de siguranță
Reguli de siguranță/ IGSU

Cod Galben de vânt puternic aproape pe tot teritoriul Republicii Moldova

Meteorologii au emis Cod Galben de intensificări ale vântului pentru astăzi. Avertizarea este valabilă între orele 11:00 și 18:00, iar în unele regiuni rafalele vor ajunge până la 18 de metri pe secundă.

Potrivit Autoritatății de Meteorologie și Monitoring de Mediu, în intervalul menționat, pe arii extinse se prevăd intensificări ale vântului nord vestic, cu rafale de 15–18 m/s.

Avertizarea Cod Galben vizează aproape întreg teritoriul Republicii Moldova. Fenomenele vor fi resimțite în mai multe localități, iar vântul puternic poate crea probleme în special în zonele deschise și în apropierea copacilor sau a construcțiilor.

Citeste si : Cod Galben de vânt puternic aproape pe tot teritoriul Republicii Moldova: Rafalele vor ajunge la 18 m/s. Până când este valabilă avertizarea - FOTO