Dornici să-și câștige singuri banii fără să mai depindă de părinți, zeci de elevi și studenți au mers astăzi în capitală, la Târgul Locurilor de Muncă. Deși au fost peste 2000 de oferte, unora dintre tineri le-a fost destul de dificil să își aleagă un job potrivit preferințelor lor.
A fost forfotă mare astăzi la Palatul Republicii, unde a avut loc Târgul Locurilor de Muncă 2026. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a invitat toți tinerii dornici să își găsească un loc de muncă, fie part-time, full-time sau pe timp de vară.
Elisa BOLDURATU, REPORTER PRO TV: „Târgul reunește peste 50 de angajatori din diverse domenii de activitate. Aceștia oferă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă peste 2000 de oportunități de angajare.”
Diana are 16 ani și este elevă. A venit să își caute un loc de muncă pentru perioada verii, iar dacă îi va plăcea, și-ar dori să continue part-time și în timpul anului școlar. Spune că nu știe încă în ce domeniu ar vrea să lucreze, așa că un astfel de eveniment este binevenit pentru a descoperi ce i se potrivește. Cât despre salariul care i s-ar părea corect...
„Pentru primul meu job, din ce am citit și am mai vâzut, undeva cred că vreo 8 mii este ok.”
Și Gabriel, care anul viitor va absolvi liceul, își dorește un loc de muncă pe perioada verii. Deși câteva joburi i-au atras atenția, el spune că există o problemă: puține companii recrutează tineri sub 18 ani.
„-Cam greu să-ți găsești un job acum, dar cred că pe vară vom găsi ceva.
-Dar ce ofertă ți-a atras cel mai mult atenția?
-Nu știu dacă mi-a tras ceva atenția, poate îngrijitor de copii.”
Iar Pavel-Ivan este student la colegiu. Acesta a pus deja ochii pe un loc de muncă pe care îl consideră atractiv.
„Era un pliant. Aici este poziția operator 1C, introducerea datelor. Eu am lucrat o perioadă în introducerea datelor și eu aș dori să revin la asta pentru că e ceva ușor și e posibil de făcut și de la distanță, de acasă fiind.”
Joburile prezentate au fost diverse, de la comerț și industria ușoară, până la economie și drept. La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai Poliției de Frontieră.
„Am venit aici să povestim despre realitatea profesiei de polițist de frontieră și nu în ultimul rând, etapele de recrutare, condițiile de angajare și posibilitatea de promovare, de carieră.”
Printre cele mai căutate joburi s-au numărat cele de vânzător-consultant și casier.
„-Acum momentan căutăm urgent vânzători consultanți, casieri și depozitari.
-Ce salarii oferiți?
-Conform normelor în țară și conform graficului de muncă. De la 10 mii de lei.”
Evenimentul a fost organizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale. În Republica Moldova sunt aproape 13 mii de locuri de muncă vacante.

