Cei care se temeau, nu fara motiv, ca presedintele rus Vladimir Putin ar fi putut folosi parada anuala de Ziua Victoriei din Piata Rosie ca fundal pentru escaladarea ulterioara a razboiului sau impotriva Ucrainei – poate declarand mobilizarea generala – pot rasufla usurati, scrie New York Post, citat de Rador.
In loc de gesturi politice marete, lumea a asistat la una dintre dintre multele demonstratii obisnuite de putere militara, cu exceptia notabila a unui survol in Z deasupra Moscovei - se presupune ca a fost anulat din cauza vremii nefavorabile, desi a fost o zi insorita in capitala Rusiei.
De asemenea, a lipsit Valeri Gherasimov, seful Statului Major al Rusiei, ranit de schije la picior, langa Izium, in Ucraina, si aproape sigur iesit din gratiile lui Putin din cauza planificarii si executiei haotice a „operatiunii militare speciale” din Ucraina.
In discursul sau, Putin a repetat toate minciunile regimului cu privire la razboiul sau de cucerire. A pretins ca Rusia a cautat de mult timp un „compromis” cu o NATO intransigenta, care a continuat sa se apropie de granitele rusesti cu scopul de a distruge tara. Citand ca precedente campanii ale personalitatilor militare istorice ale Rusiei, el a sustinut ca apararea natiunii a impus un atac preventiv.
Daca discursului lui Putin i-a lipsit o dublare explicita a planului sau de distrugere a Ucrainei - avand in vedere pierderile masive ale Rusiei si problemele morale ale trupelor sale din Ucraina, chemarea tuturor rezervistilor ar putea fi o propunere politica periculoasa - de asemenea, a transmis putine informatii despre posibilele cai de iesire din unghiul in care s-a blocat Putin.
Deocamdata, cel putin, planul Kremlinului pare sa fie mai degraba acelasi: eforturi ineficiente de a castiga teren in Donbas si in sudul Ucrainei, unde rezistenta eroica a ucrainenilor continua la combinatul metalurgic Azovstal din Mariupol. Intre timp, armata ucraineana face progrese semnificative in jurul Harkovului, putand impinge fortele ruse inapoi in Rusia.
Daca Putin spera sa ocupe coasta ucraineana a Marii Negre si sa stabileasca o punte terestra pana la teritoriul separatist al Moldovei, Transnistria, „este putin probabil sa aiba succes in acest demers”, potrivit unui raport recent realoizat de Critical Threats Projects de la American Enterprise Institute and Institute for the Study of War.
Dar asta nu inseamna ca nu va incerca. Deja exista rapoarte nu numai despre deplasari ale populatiei ucrainene, ci si despre eforturile frenetice ale Rusiei de a integra noile teritorii ucrainene ocupate in administratia publica a Rusiei, punand bazele unei ocupatii permanente.
Avand in vedere fragilitatea Moldovei – natiunea de 4 milioane de locuitori nu face parte din NATO, nu are forte armate eficiente si are aproximativ 1.500 de „pacificatori” rusi stationati ilegal pe teritoriul sau – este perfect imaginabil ca Putin va incerca sa realizeze o acrobatie precum cea vazuta in Crimeea in 2014.
Spre deosebire de Volodimir Zelenski, guvernul pro-occidental al Moldovei si presedintele Maia Sandu ar fi in mare masura lipsiti de aparare, in timp ce Putin s-ar putea baza pe o parte considerabila a opiniei publice moldovene nostalgice dupa certitudinile erei sovietice.
Amenintare la adresa Romaniei
Intre timp, o Moldova controlata de rusi ar putea fi folosita de Kremlin nu doar ca o trambulina pentru o noua ofensiva impotriva sudului Ucrainei, intr-un moment mai convenabil pentru Moscova. Ar fi, de asemenea, o amenintare pentru Romania vecina, facand flancul estic si in special sud-estic al NATO mult mai dificil si mai costisitor de aparat.
Adaugand la toate acestea celelalte posibilitati de escaladare — de la atacuri cibernetice impotriva Occidentului, la utilizarea armelor chimice impotriva ucrainenilor, pana la spectrul armelor nucleare tactice — devine clar ca acum nu este momentul pentru automultumire.
Ziua Victoriei de la Moscova a subliniat doar cat a investit personal Putin in efortul de razboi al Rusiei si cat de strans legata este imaginea interna pe care incearca sa o proiecteze de rezultatul conflictului.
Asta il face pe Putin mai periculos, nu mai putin. Drept urmare, este important ca sprijinul occidental pentru Ucraina sa nu piarda din avant. Solicitarea administratiei pentru 33 de miliarde de dolari este astfel pe deplin justificata, mai ales avand in vedere politica probabil tulbure din ultima parte a unui an electoral la jumatatea mandatului.
Putin conteaza, la urma urmei, pe tendinta perena a Occidentului si a Americii de a se lasa distrase (indiciu: scurgeri de informatii de la Curtea Suprema), in timp ce rusii strang randurile in spatele liderului lor autocrat si stau in asteptare, intr-o perioada de adversitate, asa cum au facut de multe ori in trecut. Ar trebui sa speram ca se va dovedi ca (Putin) se insala. Totusi, nu ar trebui sa luam asta ca pe un lucru de la sine inteles, potrivit NY Post.


