Informatia a fost dezminitita miercuri de purtatorul de cuvint al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a spus ca e o pura inventie, si ca Moscova nu este in nici un fel interesata sa destabilizeze tarile europene.
„The New York Times” a relatat marti ca desi oficialitatile europene au identificat unitatea in ultimele luni, se crede ca ea functiona sub acoperire de cel putin zece ani.
Unitatea nr 29155 are sediul la Moscova si face parte din Agentia de informatii a Ministerul rus al Apararii, cunoscuta sub numele de GRU.
Mai multe oficialitati occidentale din domeniul securitatii cred ca unitatea a pus la cale cele doua tentative de asasinare a negustorului de arme bulgar Emilan Gebrev din 2015, tentativa de lovitura de stat din Muntenegru in 2016, care a inclus si o tentativa de asasinare a premierului Milo Djukanovici, si tentativa de asasinare in 2018 a fostului ofiter GRU, Serghei Skripal, la Salisbury, in Anglia.
Desi aceste incidente fusesera deja puse pe seama fortelor de securitate rusesti, oficialitatile occidentale cred acum ca ele au fost opera unei singure unitati de spionaj militar din Rusia.


