O adolescentă de 16 ani a ajuns la spital cu mai multe traumatisme, după ce a fost spulberată de o mașină de taxi pe o trecere de pietoni din capitală. Momentul impactului a fost surprins de camera de bord a unui alt automobil din trafic. Vă atenționăm că urmează imagini care v-ar putea afecta emoțional. 

Din imagini se vede că tânăra traversa regulamentar pe culoarea verde a semaforului, alături de alți pietoni. Deși celelalte vehicule au oprit la roșu, șoferul unei mașini și-a continuat drumul și a lovit-o în plin, aruncând-o câțiva metri în aer, apoi adolescenta s-a prăbușit pe șosea. Totul s-a întâmplat aseară, pe strada Kiev din Chișinău. 

În urma impactului, fata a fost preluată de medici. După investigații a fost internată în stare stabilă în secția neurologie la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”. 

În primele patru luni ale anului au fost înregistrate 175 de accidente cu implicarea pietonilor, soldate 17 decese și aproape 170 de persoane traumate.