O angajata a Curtii de Conturi, Tatiana Vozian, il acuza pe Marian Lupu, presedintele Curtii, precum ca acesta i-ar fi facut avansuri sexuale. Intr-un mesaj publicat pe Facebook, femeia sustine ca, dupa ce l-a refuzat pe Lupu, s-a pomenit cu un dosar intern si s-a ales cu o mustrare aspra. Cu toate acestea, Curtea de Conturi considera declaratiile mentionate anterior calomnii si insinuari, care denigreaza imaginea persoanei cu demnitate publica si aduc prejudiciu imaginii institutiei si a intregului colectiv. Totdata, responsabilii Curtii au mentionat de ce femeia a fost, de fapt, mustrata.
„Ce se intimpla cu femeile lidere la Curtea de Conturi care nu se supun conditiilor si nu accepta avansurile sexuale ale lui Lupu? Eu, unica femeie angajata la Curtea de Conturi, care am candidat la functia de membru al Curtii, de cand Lupu e presedinte, refuzand avansurile lui, m-am pomenit in situatia in care mi-a fost fabricat dosar intern privind nerespectarea normelor de conduita a Curtii de Conturi. Subemanciparea mea ca femeie lider cu o reputatie ireprosabila din partea lui Marian Lupu este determinata de refuzul meu de a-i accepta conditiile pentru a fi recunoscuta ca membra a echipei lui”, a scris Tatiana Vozian, sefa Directiei generale metodologie, planificare si raportare.
De asemenea, aceasta afirma ca Marian Lupu tolereaza relatiile amoroase dintre unii colegi din institutie. Ba mai mult, aceasta a spus ca el „le aranjeaza deplasari de serviciu peste hotarele tarii si ii motiveaza financiar prin cumul de functii”.
„Descurajarea unor astfel comportamente s-a finisat cu aplicarea mie a „mustrarii aspre” si patarea reputatiei mele profesionale, pentru a nu putea avansa in cariera, inclusiv in functia de presedinte al Curtii de Conturi. Acestea sunt metodele transpuse la Curtea de Conturi dintr-un regim oligarhic si dictatorial din care provine Marian Lupu, pentru a-si asigura functia de presedinte al Curtii de Conturi a Republicii Moldova”, a mai scris Tatiana Vozian.
In urma acestor declaratii, responsabilii Curtii de Conturi au venit cu o reactie oficiala. Curtea de Conturi considera declaratiile mentionate anterior calomnii si insinuari, care denigreaza imaginea persoanei cu demnitate publica si aduc prejudiciu imaginii institutiei si a intregului colectiv. De asemenea, in comunicat se mentioneaza ca declaratiile calomnioase au fost previzibile si au fot enuntate indata dupa informarea angajatei despre decizia Comisiei de disciplina a Curtii de Conturi.
„Angajatei cu functie de conducere i s-a aplicat sanctiunea disciplinara pentru nerespectarea normelor de conduita, in baza Ordinului nr. 79-p din 10.04.2023, ca temei servind demersul presedintelui Comisiei de disciplina din 05.04.2023. Persoana a fost supusa procedurii disciplinare, fiindu-i aplicata mustrare aspra, in conformitate cu legislatia in vigoare si cadrul normativ intern al Curtii de Conturi - Regulamentul Comisiei de disciplina, care prevede modul de sesizare a acesteia, descrie procesul de cercetare a faptelor sesizate ca abateri disciplinare, precum si de aplicare si contestare a sanctiunii disciplinare”, se arata in comunicat.
Potrivit responsabililor Curtii de Conturi, Tatiana Vozian a fost invinuita de comportament abuziv cu incalcarea normelor etice.
„De mentionat, ca angajata a pornit actiuni de intimidare a unui grup de angajati ai Curtii de Conturi, care au fost intervievati de Comisia de disciplina, in contextul examinarii dosarului. De asemenea, au fost supusi intimidarilor si unii membri ai Comisiei de disciplina, fapt care a culminat cu tentativa de intimidare a presedintelui Curtii de Conturi. Este regretabil faptul ca angajata institutiei cu functie de manager si care se declara drept lider a esuat in aplanarea conflictelor din cadrul subdiviziunii pe care o conduce, adoptand un comportament agresiv, fapt care a condus la aplicarea sanctiunii disciplinare.”, se transmite in comunicat.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.