O femeie de 82 de ani a fost salvata de pompieri, dupa ce a cazut si nu s-a mai putut ridica, casa ei fiind incuiata pe dinauntru.

Potrivit IGSU, totul s-a intamplat ieri, in jurul orei 14:11 pe strada Lenin din Comrat. Femeia a cazut si nu putea sa se ridice singura. Pompierii au incercat sa intre in casa, dar usa ii era incuiata. Ulterior, acestia au deschis o fereastra cu instrumente speciale si au intrat in casa. Femeia era constienta pe podea, insa, a fost transportata la spital pentru ingrijiri medicale.