O femeie din capitala a nascut in ambulanta care o ducea spre maternitate. Felcerul si infirmierul s-au transformat rapid in moase si au ajutat-o sa aduca pe lume o fetita. Bebelusul si mama lui se simt bine, dar vor mai ramane pentru cateva zile in spital.
Era 3 noiembrie, miezul zilei, cand femeia a chemat ambulanta, iar echipa a ajuns la ea in 10 minute. In acea zi traficul era intens, iar unii soferii nu acordau prioritate ambulantei, ne-a povestit felcerul Ana Lupasco.
Ana LUPASCO, FELCER PE AMBULANTA: ”Eram pe viaduct, intersectie cu Hristo Botev, cand s-a evacuat punga cu lichid amniotic. In drum spre spital, la intrarea in curte, ne-am oprit si am primit nasterea.”
Ana Lupasco, avand o experienta de peste 30 de ani in domeniu, spune ca a primit zeci de nasteri acasa, insa pentru prima data in ambulanta si fara medic, in autospeciala fiind doar ea si un infirmier. In astfel de momente cel mai important este sa actionezi la timp, afirma femeia.
Ana LUPASCO, FELCER PE AMBULANTA: “Fatul s-a nascut cu cordonul ombilical de doua ori in jurul gatului, putin cianotic era, a tipat, a respirat din start. L-am invalit, l-am incalzit, l-am aspirat repejor, pentru ca toate astea trebuie de facut rapid, caci totusi este o autosanitara, nu-i maternitate, nu sunt conditiile necesare.”
In astfel de cazuri nu este loc pentru panica, spune Ana Lupasco.
Ana LUPASCO, FELCER PE AMBULANTA: “Cand vezi ca s-a incheiat cu bine, ca oricum ai emotii, ca orice om normal. Dar daca totul s-a terminat cu bine, eu sunt satisfacuta.”
Ambulantele sunt dotate cu echipamentul necesar pentru asemenea situatii.
Ana LUPASCO, FELCER PE AMBULANTA: “Noi avem set de nastere sigilat, echipament si pentru noi, costume de protectie pentru mama si pentru fat.”
Felcerul superior al substatiei de Asistenta Medicala Urgenta din sectorul Centru al capitalei sustine ca si in perioada pandemiei au primit nasteri.
Zinaida LAZAR, FELCER SUPERIOR LA SUBSTATIA AMU, CENTRU: “In sectorul nostru cred ca sunt in jur de patru, acesta fiind al cincilea caz. Dar noi suntem obisnuiti cu astfel de situatii. Stim cum sa procedam in asemenea cazuri.”
Purtatorul de cuvant al Maternitatii din cadrul Spitalului Clinic Municipal nr. 1 din capitala ne-a spus ca mama si bebelusul sunt in afara oricarui pericol, dar mai au nevoie de ingrijiri, asa ca vor ramane internati pentru cateva zile.

