O femeie din capitala se plange ca medicul ginecolog de la policlinica numarul 6 a trimis-o la investigatii la clinici private. Desi ar fi putut sa le faca gratuit la centrul medical, ea a cheltuit sume mari de bani. Am incercat sa vorbim cu doctorul, dar aceasta ne-a inchis usa in fata. Cei din administratie resping toate acuzatiile.
Ludmila OBREJANU, PACIENTA: "Am cerut indreptari pentru analize si m-au trimis la centre private. Eu platesc impozite lunar.“
Dupa ce acum trei ani, primul ei copil a murit in timpul sarcinii, Ludmila spune ca a decis ulterior sa mearga la investigatii mai complexe. Se plange, insa, ca atunci cand a ajuns la ginecologul de la centrul medical nr 6 a fost trimisa la spitale private, unde a cheltuit sume mari de bani.
Ludmila OBREJANU, PACIENTA: "Ea spune ca in policlinica nu se fac analizele cum trebuie si ca rezultatele sunt mai bune la clinicile private. Ultima data cand am fost nu m-a primit.“
Femeia spune ca a aflat ca in aceeasi situatie ar fi si alti pacienti, care au scris despre asta intr-un grup, pe o retea de socializare. Asa ca, Ludmila a depus o plangere catre Ministerul Sanatatii. Problema insa nu a mai fost solutionata. Am incercat sa vorbim cu medicul ginecolog, dar am gasit usa incuiata.
Peste cateva minute, medicul care se afla in birou a deschis, dar vazand camera, a refuzat sa discute cu noi. Nici pe sefa centrului medical nu am gasit-o la munca, iar cineva dintre angajati ne-a spus ca aceasta se afla la o sedinta in afara institutiei.
Sefa asociatiei medicale Buiucani a respins toate acuzatiile.
Cei de la Ministerul Sanatatii sustin ca i-au trimis pacientei un raspuns la plangerea pe care a depus-o, insa femeia spune ca nu a primit nimic.

