O femeie de 40 de ani din raionul Sîngerei a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi furat peste un milion de lei dintr-un apartament.
Potrivit poliției, totul s-a întâmplat în capitală. Femeia se cunoștea cu proprietarii apartamentului și ar fi venit în vizită la aceștia.
În timpul vizitei, ar fi furat o cheie a locuinței. După ce proprietarii au plecat în străinătate, suspecta ar fi pătruns în apartament folosind un duplicat al cheii și ar fi sustras bani. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul femeii, au fost ridicați zeci de mii de euro și un pistol de tip revolver pe care aceasta îl deținea ilegal. Femeia ar putea sta după gratii până la 10 ani.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Sursa video: Facebook / Poliția RM
