O moara veche de vant, care este in intregime din lemn si are peste 100 de ani, va fi restabilita si va deveni din nou functionala. Aceasta se afla in satul Gaidar, raionul Comrat, iar lucrarire de restaurare au inceput deja. Autoritatile locale isi propun sa macine din nou primele boabe de grau la sfarsitul lunii august. Lucrarile e restaurare vor fi posibile datorita banilor oferiti de UE in cadrul programului “Masuri de promovare a increderii.”
Aceasta moara veche, din satul Gaidar, a fost construita inca la sfarsitul secolului al nouasprezecelea. A rezistat mai bine de 100 de ani in fata vanturilor, ploilor dar si a timpului, iar in acest an, autoritatile din localitate isi propun sa o puna din nou in functiune.
Ivan CHIOSEA, PRIMARUL SATULUI GAIDAR: “Va fi functionala si ne va da faina de porumb, de grau. Sper ca oamenii vor lua din nou faina de la aceasta moara si isi vor pregati mamaliga si paine. Cred ca nimeni nu va merge la magazin, toti vor lua faina de la moara.”
In tara mai exista alte patru astfel de mori de vant, insa doar aceasta este in stare buna si poate fi restaurata, spun muncitorii.
“O vom demonta pe toata, va ramane doar carcasa, vom schimba tot, izolarea termica, podeaua la primul si al doilea etaj, vom pune alt acoperis. Va fi original, din lemn.”
“Vrem sa o punem din nou in functiune, ca sa macine faina, cum se intampla pe timpuri.”
Lucrarile de reparatie vor dura aproximativ o luna, iar primele boabe de grau vor fi macinate la sfarsitul lunii august, atunci cand se vor redeschide usile morii.
Dupa renovare, aceasta va deveni o adevarata atractie turistica. Pentru restaurare vor fi cheltuiti circa 40 de mii de euro, spune primarul localitatii.
Ivan CHIOSEA, PRIMARUL SATULUI GAIDAR: “Practic nu mai exista astfel de mori si ea desigur este de nepretuit. Acolo totul este din lemn, nu-i niciun cui din fier si sper ca o vom restaura in acelasi mod. De aceea suma este atat impunatoare.”
Totusi, capacitatea de lucru a morii este mica, de doar cateva zeci de kilograme, asa ca aceasta va avea mai mult functia de a teleporta vizitatorii in trecut.
“Este bine ca noi am prins momentul cand functiona aceasta moara, dar vrem ca si copiii si nepotii nostri sa cunoasca ca avem asa atractie turistica.”
Banii pentru restaurarea morii au fost alocati de Uniunea Europeana in cadrul programului “Masuri de promovare a increderii”, implementat de PNUD.

