O scoala din satul Cojusna este acum casa a peste 70 de ucraineni refugiati. Salile de clasa s-au transformat in dormitoare si sufragerii, iar dulapurile pentru carti – in spatii pentru lucruri personale. Adapostul este insa temporar, intrucat conditiile de trai nu sunt tocmai prielnice pentru o viata sanatoasa. Potrivit epidemiologilor, in cazul in care razboiul din tara vecina va dura, autoritatile vor trebui sa ia masuri pentru a preveni infectiile alimentare sau cazurile de COVID.

In a doua zi dupa ce a inceput razboiul din Ucraina, cladirea fostei scoli din satul Cojusna s-a transformat in centru pentru refugiati.

„- Aici eu dorm, mananc si la liceul din sat m-am anagajat, lucrez.”

Salile de clasa au devenit acum locul unde dorm si unde mananca, iar dulapurile pentru carti – spatiu pentru haine si lucruri personale. In sala de chimie locuiesc acum trei familii. Printre acestea, Lilia alaturi de cei doi copii ai sai.

Lilia, REFUGIATA DIN NIKOLAEV: „Ne-au primit bine, ne hranesc de trei ori, m-am si angajat la scoala de alaturi unde invata copiii. Multumim pentru tot, avem apa calda, avem unde face dus si lenjerie de pat curata.”

In aceeasi clasa traieste si aceasta femeie, care in ultimii ani a fost nevoita sa fuga din calea mai multor razboaie.

- “Sunt din Donetk, a inceput razboiul acolo si am plecat la Kiev, am stat 8 ani, am mers la Nikolaev si a inceput razboiul.

„- Cum va simtiti aici?

Sunt bine, dar vreau acasa.“

Scoala gazduieste in jur de 70 de ucraineni, bebelusi, tineri sau batrani toti extrem de recunoscatori pentru ca au hrana si un acoperis deasupra capului. Refugiatii se bucura de doua mese pe zi, asigurate din fondul ONU si preparate de o firma de catering. Inainte de a ajunge ucrainenii aici, scoala nu era dotata cu dusuri, asadar acestea au fost instalate in locul a doua toalete. Dusurile insa, nu au usi.

Tatiana MARAZAN, REFUGIATA DIN NIKOLAEV: „A fost creat spontan. Cu usa toaletei inchidem si toata lumea intelege. Eu ma simt ca acasa, vecina si-a spalat hainele ei, eu pe ale mele.”

Valeria CAPRA, REPORTER PRO TV: „Pentru ca unele usi ale salilor de clasa, in care au fost cazati refugiatii, nu pot fi incuiate, ca sa aiba parte de putina intimatate, oamenii sunt nevoiti sa lege manerele cu ajutorul unor haine, prosoape sau pungi.”

Refugiatii au doua masini de spalat, iar una dintre clase a devenit acum uscatorie. O problema sunt toaletele, doar patru la numar, care pentru persoanele in etate sunt greu de folosit.  Lilia Belousova este din Nikolaev, are 92 de ani si a venit alaturi de fiica ei Elena, nepoata si stranepotul.

Elena ROMANOVA, REFUGIATA DIN NIKOLAEV: „Am fost primiti bine, ne-au oferit perna, paturi, ne hranesc, ce ne mai trebuie. Dusul e ok, dar cu toaleta bunica are probleme. Planurile noastre e sa mergem acasa, speram ca razboiul sa inceteze.”

Voluntarii, agentii economici si Consiliul Raional, care gestioneaza acest centru au asigurat refugiatii cu tot strictul necesar, pentru a se simti bine si cel mai important in siguranta, iar asistenta medicala le este pusa la dispozitie.

Cristian CERTAN, VOLUNTAR: „Am adus paturi, caldura este, internet, lumina. Avem si cateva donatii, acest televizor, mancare, dulciuri, sucuri si o organizatie a adus calculatoare.”

Potrivit presedintelui consiliului raional, refugiatii au fost anterior cazati la o tabara din Straseni, in proces de renovare, iar apoi, pentru ca numarul lor a scazut, cei care au ramas au fost adusi la scoala.

Viorel JARDAN, PRESEDINTELE CONSILIULUI RAIONAL COJUSNA: „Alta locatie mai buna nu avem, e nevoie de decizia autoritatii publice centrale, la nivel de Guvern despre urmatorii pasi. Unica solutie e sa renuntam in perioada de vara la odihna elevilor si sa-i cazam acolo dupa ce vom amenaja cu mobilier.”

Potrivit epidemiologului, conditiile in care locuiesc refugiatii la scoala sunt conditii temporare de razboi, adica pana la trei luni. In cazul in care perioada se prelungeste, iar conditiile raman acelasi, pot aparea riscuri pentru sanatatea oamenilor.

Boris GRANACI, EPIDEMIOLOG: „In primul rand sunt riscuri pentru societatea noastra, prelungirea pandemiei de COVID. Avem si cazuri printre refugiati. Sunt si cazuri de infectii toxico-alimentare, nu e vorba de Cojusna, dar in general, nerespectarea regulilor de igiena, daca nu respecta pastrarea produselor alimentare.”

Potrivit specialistului, pentru a preveni aceste situatii oamenii trebuie sa aiba grija de produsele alimentare pe care le pastreeaza la frigider, centrul trebuie sa fie asigurat cu apa calda, sistem de canalizare si de incalzire. Potrivit presedintelui Consiliului Raional de la Cojusna, la scoala unde locuiesc refugiatii ar fi nevoie de o cabina de dus, mese si scaune pentru copii, dar si dulapuri.