O serie de explozii s-a produs in aceasta seara in cladirea Serviciului de securitate din Tiraspol, MGB. Potrivit asa-zisului Minister de Interne din regiune, in cladire s-ar fi tras din lansatoare de grenade. Ca urmare mai multe geamuri de la etajele superioare au fost sparte.

Victime nu s-au inregistrat deoarece fiind zi libera in cladire nu se afla nimeni. Pe canalele de telegram transnistrene au aparut poze cu tuburi de la lansatoare de grenade, aflate pe drum. Nexta scrie ca ar fi vorba de un lansator de grenade rusesc Tavolga, care este utilizat doar in Rusia si Transnistria, precum si in Iordania, si in Gabon. Solicitat de Protv, Biroul Politici de Integrare a anuntat ca va reveni in curand cu un comunicat. Consilierul Ministrului de interne al Ucrainei, Anton Gherashenko, nu exclude ca explozia de Tiraspol ar fi o provocare din partea Federatiei Ruse. Acum cateva zile un general rus a anuntat ca a doua faza a operatiunii speciale ruse prevede o iesire la regiunea transnistreana.