Ministrul Sanatatii, Ala Nemerenco, a facut public o situatie prin care a trecut o pacienta in timpul unei vizite la un medic dintr-un spital de stat. Aceasta poveste cum tanara a primit o diagnoza si un tratament gresit, dar si a fost nevoite sa achite pentru aceasta consultatie. Ministrul sustine ca astfel de atitudine este inadmisibila si va intreprinde toate masurile necesare pentru a pedepsi doctorul.

"Spovedania unui pacient din raionul YY care m-a rugat sa nu-i dezvalui numele si nici raionul. Din strigatele de prin cabinete, descrise mai jos, e clar de ce:

… Avem doi neurologi in raion. Trebuia sa intru la medicul X, dar cand m-am apropiat de cabinet, avea in rand cativa pacienti si chiar de era usa inchisa, se auzea cum striga atat de tare la pacient, incat am renuntat pe loc. Al doilea medic era liber si m-a primit. Dupa consultatie mi-a spus ca am tensiune la cap si sa fac urgent radiografia la cap in spital si sa revin, cat inca nu e plecata. Am facut radiografia si am revenit. Ca dupa ce sa imi vada rezultatul, sa imi spuna: "Doamne fereste, tu vezi ce tensiune ai la cap? Eu am presupus ca ai, dar nici chiar asa. Imediat mergi in concediu medical macar 10 zile si urmeaza tratamentul care ti-l dau acum - si intramuscular, si intravenos, si cu pastile."

Mi-a prescris o lista de medicamente si eu distrusa de un nou diagnostic si de durerea de cap, m-am imbracat sa ies, cand medicul imi spune, “ca atare trebuie sa platesti, ca te-am luat fara programare. Zic: “Bine, cat trebuie si unde?

“Unde vrei, dar poti si la mine - 90 de lei consultatia”. Neavand nimic altceva decat bancnote de 200, doamna le-a luat si a spus ca daca te intreaba cineva daca ai platit - sa nu spui.

Dupa consultatia data am mai vizitat doi medici din institutii diferite, medici profesionisti, si raspunsul lor a fost ca nu am nimic serios, e doar din cauza nervozitatii si stresului, prescriindu-mi un tratament simplu si eficient" , a scris tanara.

Ulterior, Ala Nemerenco a comentat aceasta situatie si a venit cu un indemn pentru medici.

"Stimati colegi, cei care faceti un sistem intreg si mii de medici buni de rusine - puneti mana pe carte si nu in buzunarul pacientului. Ca tare aduce a incompetenta crasa dialogul de mai sus. Dar si a coruptie. Si dezabonati-va de la prescrierea unor medicamente cu dedicatie. Si ar fi bine sa nu mai “tutuiti” atata pacientii - ca au si ei personalitate. Nu doar Dvs cu ai lor 200 lei in buzunar.

Cu referire la programari si moda cu “cine are programare - gratuit, cine nu - plateste”, eu nu stiu cine e mama si tata acestor decizii mult prea-destepte, dar o sa ajungem in curand si la ele. Ca prea au luat-o lucrurile razna" , a mentionat ministrul Sanatatii.

Totodata, Nemerenco a mentionat ca la prima vizita in acest spital va insista pentru o intalnire cu aceasta doctorita.

"Sper pana atunci sa scotoceasca prin memorie si sa reintoarca banii pacientei. Si sa incheie cu aceste “practici” pentru totdeauna" , a scris ministrul.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.