O locuitoare a raionului Ialoveni, anuntata de autoritatile RM in cautare internationala pentru traficarea a sapte moldovence, printre care si o minora, a fost retinuta in Grecia si extradata pentru a fi trasa la raspundere penala in statul nostru. Procuratura municipiului Chisinau a finalizat urmarirea penala si a trimis dosarul de invinuire a acesteia in judecata.

Potrivit responsabililor de la procuratura, in intervalul anilor 2014 – 2016, sub promisiunea unui loc de munca bine platit, inculpata a racolat sapte tinere din familii social-vulnerabile, printre care si o minora, pe care le-a transportat si obligat sa se prostitueze în Turcia.

Zilnic, acestea erau obligate sa presteze servicii sexuale într-un apartament din Istanbul, iar venitul era practic în totalitate colectat de inculpata, victimelor revenindu-le doar o mica parte din venit.

Revenite acasa, victimele traficului au depus plângeri, pe acest caz fiind initiate cauze penale. Pentru trafic de fiinte umane si copii, legislatia Republicii Moldova prevede pâna la 20 de ani închisoare, iar daca va fi recunoscuta vinovata, inculpata ar urma sa achite si cheltuieli judiciare legate de extradarea sa în suma de 33 mii lei.