Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, sustine ca in regiunea transnistreana a existat intodeauna un conflict inghetat, care in orice moment poate sa se dezghete. Declaratiile au fost facute in cadrul unei emisiuni televizate de la TV8.

„Exista o doza de risc si a existat intotdeauna, un conflict care este inghetat, are capacitatea de a se dezgheta in orice circumstante mai favorabile sau mai putin nefavorabile mai bine spus. Ca situatia din regiune este ingrijorata, nu putem spune ca nu este niciun risc, ar fi o exagerare. Acum, riscul implicarii imediate in timpul cel mai apropiat sau gradul de risc nu este deocamdata foarte inalt sau inalt”, a declarat Oleg Serebrian.

Totodata, vicepremierul a mai adaugat ca regiunea transnistreana se afla intr-o zona destul de sensibila, iar acest fapt nimeni nu il poate nega.

„Nimeni nu neaga faptul ca razboiul din Ucraina ne afecteaza, inclusiv din punct de vedere securitar, ca in aceasta regiune transnistreana sunt stationate trupe ruse, ca problema a fost evocata in mass-media natioanala, ulterior internationala, din diverse scenarii  care le-au dezvoltat comentatori politici sau jurnalisti. Deci, ingrijorari sigur ca sunt in totalitate neintemeiate, dar, totusi, nu trebuie sa exageram dimensiunea acestor ingrijorari. Deci, nu este un grad de alerta ridicata in legatura cu posibilitatea implicarii acestei zone in conflict”, a mai mentionat acesta.

O explozie a fost raportata saptamana trecuta, in Tiraspol, in cladirea asa-zisului Comitet al Securitatii, in urma unui atac cu lansatoare de grenade.

Cu o zi mai tarziu, doua explozii au avut loc in apropierea satului Maiac, raionul Grigoriopol. Prima explozie a avut loc la ora 6:40, iar a doua la 07:05. Exploziile ar fi provocat deteriorarea a doua antene de telecomunicatii care retransmiteau semnalul unor televiziuni si radiouri din Rusia.

Ulterior, in regiunea transnistreana a fost instituit cod rosu de pericol terorist. Aceasta decizia a fost luata in cadrul sedintei asa-zisului Consiliu de Securitate al Transnistriei, anunta presa din stanga Nistrului. 

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.