Poliția din Ialoveni a desfășurat recent o serie de acțiuni împotriva traficului și consumului de droguri, documentând mai multe persoane implicate în astfel de fapte.

În Mileștii Mici, forțele de ordine au descoperit un grup de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani care procurau droguri prin intermediul aplicației Telegram. În cadrul verificărilor, trei șoferi au fost depistați sub influența drogurilor și sunt acum cercetați penal pentru conducere în stare de intoxicație. În același timp, șapte persoane au fost sancționate pentru consumul de droguri.

Totodată, la un tânăr din Puhoi au fost descoperite substanțe de tip PVP, precum și obiecte folosite pentru consum, acestea fiind transmise deja pentru expertiză.

Poliția îndeamnă persoanele care observă comportamente suspecte sau tranzacții ilegale sunt îndemnate să apeleze imediat 112 și să nu se implice direct.