Polițiștii din Orhei au desfășurat, în perioada 19–30 iunie, operațiunea „Arsenal”, care a vizat prevenirea și combaterea încălcărilor legislației privind regimul armelor și munițiilor. În urma controalelor, au fost depistate mai multe nereguli, iar arme și muniții au fost scoase din circuitul ilegal.

Potrivit poliției, în cadrul acțiunii, au fost întocmite 15 procese-verbale contravenționale pentru încălcarea regulilor de deținere, păstrare și folosire a armelor și munițiilor, precum și pentru nerespectarea termenelor de înregistrare și vizare a permiselor de armă.

Colaj foto
Colaj foto / Poliția RM

Au predat benevol armele deținute ilegal

În urma activităților de informare desfășurate de ofițerii de sector, cinci persoane au predat benevol arme neletale pe care le dețineau ilegal.

Totodată, în timpul verificărilor privind modul de păstrare a armelor, au fost ridicate două arme. Alte trei au fost predate benevol de către proprietari, după expirarea permiselor de armă și renunțarea acestora la dreptul de deținere.

De asemenea, cetățenii au predat benevol două obuze și șapte cartușe aflate într-o stare avansată de coroziune, contribuind astfel la eliminarea unor potențiale pericole pentru siguranța publică.

Poliția le reamintește cetățenilor să respecte regimul juridic al armelor și munițiilor și să apeleze imediat serviciul 112 în cazul în care descoperă muniții sau obiecte explozive, fără a încerca să le manipuleze.