Au posibilitatea sa invete si sa aplice cunostintele la un post de munca peste hotare. Vorbim de elevii de la colegiul de inginerie din Straseni, care are la baza un sistem de invatamant german. Dupa studii acestia pot face practica de studiu pentru o perioada de jumatate de an in Germania.

„Viteza se regleaza cu ajutorul trosului de cale, prin intermediul caruia reglam debitul, iar debitul respectiv determina viteza cu care se misca motorul.”

Veaceslav este unul dintre elevii care a ales sa studieze la colegiul de Inginerie din Straseni, care are la baza invatamantul german. Pe langa schimbul de experienta, stie ca va beneficia si de un loc de munca. 

Veaceslav LUCA, ELEV: „Eram la liceu si au venit si au facut o promovare si ne-au facut si o excursie. M-a impresionat tot ce am vazut aici, tehnica, nivelul de educatie. Dupa ce plecam la practica, timp de 6 luni, noi revenim in Moldova sa incheiem studiile si ulterior plecam la munca pe doi ani.”

Dumitru este din Chisinau, iar pana a veni aici, a invatat meseria de strungar la o scoala profesionala din capitala.

Dumitru SILII, ELEV: „Poti sa faci practica in Germania si acolo sunt si tehnologii mai avansate, decat la noi in Moldova, dar profesia de inginer este intrebata si la noi in Moldova."

Ion Florea a venit de la Calarasi sa invete la colegiul de la Straseni. Are visuri mari, dar pentru inceput isi doreste sa invete limba germana si sa o vorbeasca fluent. 

Ion FLOREA, ELEV: „Limba germana este foarte grea, dar, inclusiv datorita profesoarei noastre, incet, incet vorbim. Si daca o sa dam o oarecare forta, noi o sa avem un nivel foarte bun de germana."

Pe langa cursul de germana, tinerii au parte si de alte oportunitati. 

Ion FLOREA, ELEV: „Trebuie sa desenezi ceva in 3D, nu mereu poti gasi scoli unde sa poti sa faci asa ceva. Am venit, am invatat, facem si desene 3D si la masini CNC lucram. Ceea ce nu se preda in orice scoala."

Profesoara de liimba germana spune ca la sfarsitul celor doi ani de studii, elevii vor obtine un certificat ce va confirma un nivel avandat de cunastere a limbii germane. 

Viorica TURCAN, PROFESOARA DE LIMBA GERMANA:„Este unicul program dual moldo-german in care partenerul educational este in Republica Moldova si este colegiul de Inginerie Straseni, iar partenereul economic, agentul economic se afla in Germania.”

Profesorul care ii invata inginerie este Vasile Javgureanu, care timp de 46 de ani a predat la Universitatea Tehnica din capitala.

Vasile JAVGUREANU, PROFESOR UNIVERSITAR: „Sunt niste module industriale, macar ca sunt de dimensiuni mici care ne permit sa pregatim elevii la un nivel foarte ridicat.”

Astfel, o parte din lectii se desfasoara la colegiu, iar restul in fabrici, unde elevii pot experimenta si pot aplica tot ce au studiat.

Alexandru MAGNET, DIRECTOR COMPANIE: „Sa gasesti in ziua dee azi angajati e o provocare. Noi ii formam, le oferim conditii. Avem acum doi studenti de la ei pe care speram sa-i convingem sa continue viata de ingineri in Republica Moldova.”

In prezent, colegiul de Inginerie are doua specialitati, iar conceptul de instruire in cadrul acestuia a fost preluat din Germania.

Gabriel FRUNZE, DIRECTORUL COLEGIULUI DE INGINERIE:Este vorba despre mecatronica, unde sunt admisi elevii in baza diplomei de bacalaureat, si cea de-a doua specialitate este utilaj tehnologic industrial si accesoriu, unde sunt admisi elevii dupa scolile profesionale sau cu certificat de studii gimnaziale.”

 Margret UEBBER, AMBASADORUL GERMANIEI LA CHISINAU: „Proiecte ca acestea, in opinia mea, sunt foarte importante pentru dezvoltarea tarii, pentru viitorul tinerilor si desigur ca noi vrem sa oferim cetatenilor din intreaga tara posibilitatea de a invata, de a avea mai multe posibilitati pe piata.”

Colegiul de Inginerie din Straseni a fost creat in 2014 printr-o hotarare de Guvern, fiind o institutie de invatamnt publica. Studiile la acest colegiu sunt gratuite, toate cheltuielile fiind suportate de Ministerul Finantelor. In prezent, institutia are 52 de studenti.