Prezentarea listei noului Cabinet de miniștri propus de premierul desemnat Vasile Tofan a stârnit reacții critice din partea opoziției. Liderii Partidului Nostru, Renato Usatîi, și Partidului MAN, Ion Ceban, susțin că schimbările anunțate nu reprezintă o reformare a guvernării, ci doar o înlocuire a unor persoane din actuala echipă.
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că schimbarea premierului nu ar modifica modul de funcționare al puterii și a criticat faptul că majoritatea miniștrilor își păstrează funcțiile.
„În Republica Moldova se schimbă prim-miniștrii doar pentru a păstra aceeași putere și același sistem politic. Au fost schimbați doar câțiva miniștri. În rest, componența Guvernului a rămas aproape aceeași”, a scris Usatîi.
Liderul Partidului Nostru acuză că negocierile pentru noul Guvern ar fi fost doar o formalitate
Acesta a afirmat că decizia privind noul premier ar fi fost luată anterior, iar consultările cu formațiunile politice ar fi fost doar o etapă formală.
„Nu au fost consultări reale, ci o simplă formalitate. Deciziile erau deja luate, numele viitorului prim-ministru era cunoscut, iar partidele au fost invitate doar pentru a bifa procedura și pentru a crea aparența unui dialog”, a menționat liderul Partidului Nostru.
Usatîi prognozează un mandat scurt pentru noul Executiv și vorbește despre posibile alegeri anticipate
Renato Usatîi a mai susținut că noul Guvern ar putea avea un mandat scurt și a lansat ipoteza apariției unei noi formațiuni politice conduse de Vasile Tofan înaintea unor eventuale alegeri parlamentare anticipate.
Ion Ceban: „Aceleași fețe, doar că din alt profil”
Critici au venit și din partea primarului capitalei și liderului MAN, Ion Ceban, care a calificat noua echipă guvernamentală drept „aceleași fețe, doar că din alt profil”.
„Este vorba despre așa-numitul Guvern. Oamenii sunt prostiți și furați în continuare de aceiași incompetenți. Nimic nu se va schimba”, a scris Ion Ceban.
Liderul MAN cere alegeri anticipate și acuză guvernarea că ignoră problemele cetățenilor
Acesta a acuzat guvernarea PAS că ar fi ruptă de problemele cetățenilor și a susținut că în Republica Moldova este nevoie de alegeri anticipate.
„Este nevoie de alegeri anticipate și, poate, de această dată cetățenii vor înțelege și vor deschide ochii”, a declarat liderul MAN.
Premierul desemnat Vasile Tofan a făcut publică lista echipei guvernamentale
Premierul desemnat Vasile Tofan a făcut publică lista echipei guvernamentale cu care se va prezenta în Parlament pentru a cere votul de încredere al deputaților. Comparativ cu Guvernul Munteanu, noua componență vine cu schimbări la patru ministere-cheie — Agricultură și Industrie Alimentară, Finanțe, Sănătate și Cultură, unde sunt propuse nume noi pentru funcțiile de ministru.
Astfel, în lista propusă de Vasile Tofan apar patru nume care nu se regăsesc în actualul Cabinet: Radu Musteață, Victoria Belous, Alexandru Gasnaș și Dan Suruceanu.
La Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, funcția ar urma să fie preluată de Radu Musteață, care o înlocuiește pe Ludmila Catlabuga, actuala ministră a Agriculturii.
O schimbare este propusă și la Ministerul Finanțelor, unde Victoria Belous ar urma să preia conducerea instituției de la Andrian Gavriliță, actualul ministru.
La Ministerul Sănătății, noul nume propus este Alexandru Gasnaș, care ar urma să-l înlocuiască pe Emil Ceban, ministrul actual al Sănătății.
Totodată, la Ministerul Culturii este propus Dan Suruceanu, care ar urma să preia mandatul de la Cristian Jardan.
Vasile Tofan merge marți în fața deputaților cu programul de guvernare
Parlamentul se va întruni marți, 21 iulie, într-o ședință plenară decisivă pentru viitorul noului Cabinet de miniștri. Deputații urmează să examineze Programul de activitate al Guvernului și să se pronunțe asupra acordării votului de încredere Executivului, inclusiv asupra componenței acestuia.
Cine este Vasile Tofan
Vasile Tofan este investitor și om de afaceri, cu experiență în management și investiții internaționale, iar în prezent este implicat în mai multe proiecte de afaceri din Republica Moldova. Nu este însă pentru prima dată când i se propune funcția de prim-ministru. Acum două luni, în podcastul Lorenei Bogza, Tofan a dezvăluit că președinta Maia Sandu i-a propus să preia conducerea Guvernului, însă a refuzat, spunând că avea nevoie de timp pentru a-și încheia angajamentele din mediul de afaceri. În cele din urmă, funcția a fost preluată de Alexandru Munteanu.
Vasile Tofan conduce Mișcarea Civică „Europa 2028”, creată pentru a susține reformele și integrarea europeană a Republicii Moldova. Totodată, acesta administrează investiții în valoare de aproximativ 1,8 miliarde de dolari în Republica Moldova și Ucraina. A absolvit Universitatea Harvard și Universitatea Erasmus din Rotterdam.


