Opt țări din afara Uniunii Europene, printre care Ucraina, Serbia și Norvegia, se alătură deciziei Uniunii Europene de a menține până la 31 octombrie 2027 sancțiunile împotriva liderilor din regiunea transnistreană, se arată într-o declarație publicată de Consiliul Uniunii Europene.
Este vorba despre Albania, Bosnia și Herțegovina, Islanda, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Ucraina. Acestea s-au angajat să-și alinieze politicile naționale la decizia Consiliului UE din 26 octombrie 2026.
„Uniunea Europeană ia act de acest angajament și îl salută”, se arată în declarație.
De ce au fost instituite sancțiunile
Uniunea Europeană a introdus aceste măsuri restrictive în 2003, pentru a pune presiune asupra reprezentanților administrației de la Tiraspol care blocau negocierile pentru soluționarea conflictului transnistrean. Ulterior, sancțiunile au fost extinse și asupra persoanelor implicate în intimidarea școlilor cu predare în limba română din regiune.
Ce prevăd măsurile
Sancțiunile prevăd restricții de călătorie în statele membre ale UE. Regimul de sancțiuni este prelungit periodic, iar ultima decizie stabilește menținerea acestuia până la 31 octombrie 2027.


