Orasul Hincesti a ramas fara transport public. Agentul economic care presta serviciul si-a sistat activitatea pentru ca sunt putini pasageri si nu are profit. Primaria municipiului, cu peste 20 de mii de locuitori, nu are deocamdata o solutie si spune ca problema ar putea fi rezolvata abia peste doua luni.

Elena Popescu este vanzatoare la un magazin din oras. Spune ca zilnic venea si pleca de la lucru cu transportul public. Iar acum nu stie cum o sa se mai descurce.
Elena POPESCU, VANZATOARE: E caraul, nu este bine. 

 - Daca o sa fie sistata ruta o sa veniti pe jos?

-O sa vin pe jos, desigur. Pensia pe care o am nu imi ajunge sa ma intretin.”

Oamenii din oras ne-au spus ca astazi a circulat doar o ruta si numai dimineata. Localnicii sunt nemultumiti ca nu au cu ce se deplasa.

“ - Dumneavoastra folositi transportul public?

-Din cand in cand il folosesc. Acum, pe asa timp, as folosi, dar nu-i.”

“ - O sa va fie complicat fara transport public?

-Sigur. Sunt oameni bolnavi, sunt mame cu copii mici, sunt oameni care se deplaseaza greu. Cum fara transport? Trebuie sa fie.”

Agentul economic care a prestat servicii de transport in oras mai bine de 5 ani ne-a spus la telefon ca in ultima perioada a suportat cheltuieli din cont propriu, iar pe langa asta nu sunt suficienti soferi. Ieri primaria din Hincesti a anuntat ca transportul public din oras este sistat. Alexandru Botnari ne-a spus ca abia peste doua luni localitatea ar putea avea transport public, gestionat de primarie. 

Alexandru BOTNARI, PRIMARUL ORASULUI HINCESTI: “Eu cred ca pentru inceput vom avea nevoie de 5,6 microbuze. Este necesar o suta de mii de euro, asta sunt doua milioane de lei. Trebuie sa luam credit ori in leasing sa procuram aceste unitati de transport, apoi cu cheltuielile care sunt sa compensam noi din cadrul Consiliului Municipal.” 

Primarul sustine ca a negociat cu antreprenorul sa lase doua unitati pe rute pana va fi gasita o solutie. Agentul economic nu ne-a mai raspuns la telefon ca sa aflam daca accepta propunerea. In orasul Hincesc locuiesc circa 21 de mii de oameni.