In acest an, in delegatia condusa de mitropolitul Vladimir, care a adus Lumina Sfanta de la Ierusalim s-au numarat democratii Eugeniu Nichiforciuc, Constantin Tutu, Iurie Chiorescu, Nae-Simion Plesca si seful-adjunct al Inspectoratului General al Politiei, Gheorghe Cavcaliuc, ZdG.md.
Despre mitropolitul Vladimir, pe numele sau de mirean Nicolae Cantarean, Zdg a scris anterior ca a încalcat din regulile bisericesti, implicând iar biserica în campania electorala pentru alegerile prezidentiale din 30 octombrie 2016, dupa ce si-a anuntat practic sustinerea pentru candidatul pro-rus, Igor Dodon, liderul Partidului Socialistilor din R. Moldova, numindu-l, în fata altarului, ”domnul presedinte Dodon”.
Mitropolitul Vladimir a mai aparut în ipostaze „nemitropolicesti” cu Nelli Tcaciuc, despre care ar fi mentionat ca este ruda.
Potrivit canoanelor bisericesti, Mitropolitul nu are dreptul sa se casatoreasca, sa aiba copii sau „relatii trupesti”. Acesta trebuie sa duca un mod de viata smerit.
La 13 mai 2016, deputatul democrat Constantin Å¢utu a fost achitat în dosarul penal deschis în aprilie 2012 dupa omorul lui Alexei Veretca în curtea unui restaurant din Codrii Orheiului. De pedepse au scapat toti figurantii din dosar, cu exceptia lui Ion Corcodel, cel care a recunoscut ca l-a împuscat pe Veretca si care s-a ales cu opt ani de închisoare.
Iurie Chiorescu, deputatul ajuns în Parlament dupa demisia lui Victor Rosca, care a declarat pe 13 aprilie ca, daca va accepta mandatul de deputat atunci va fi „doar în echipa liberal-democrata” a anuntat pe 28 aprilie 2017 ca adera la PDM.
Eugeniu Nichiforciuc a devenit deputat în luna februarie 2015, când unii parlamentari PDM, alesi la scrutinul din noiembrie 2014, au decis sa plece în Guvern. Exact cu 20 de zile înainte, a înregistrat propria companie de constructii, „Construct Agent Grup”. Peste doar 3 luni de la fondare, aceasta firma a câstigat primul contract de peste 2 milioane de lei în raionul Floresti.


