Deputatii au adoptat astazi in prima lectura un amendament la Codul Contraventional prin care interzice pe teritoriul Republicii Moldova simbolurile care propaga razboiul. Printre acestea se numara literele "V" si "Z", dar si panglica Sfantul Gheorghe.
Potrivit presedintelui Comisiei securitate nationala, aparare si ordine publica, Lilian Carp, persoanele care nu vor tine cont de aceasta lege vor fi sanctionate cu amenda de pana la 9 mii de lei sau munca neremunerata in folosul comunitatii de la 30 la 60 de ore.
"Confectionarea, vanzarea, raspandirea, detinerea in vederea raspandirii si utilizarea in public a atributelor si simbolurilor general cunoscute, ce sunt utilizate in contextul unor actiuni de agriesiune, crima de razboi si crima impotriva umanitatii, precum si a propagandei sau a glorificarii acestor actiuni se vor sanctiona cu amenda de la 90 pana la 180 de unitati contraventionale sau munca in folosul comunitatii de la 30 la 60 de ore, aplicate persoanei fizice si cu o amenda de la 30 la 60 de unitati conventionale pentru persoanelor juridice si persoanelor cu functii publice", a declarat Lilian Carp.
Totodata a fost modificata notiunea de activitate extremista.
"Se propune la Legea 54 din 2003, privind contracararea activitatii extremiste sa se modifice urmatoarele notiuni:
Etalarea, confectionarea, raspandirea, precum si detinerea in vederea difuzarii publice a atributelor sau simbolurilor fasciste, atributelor ori simbolurilor national-socialiste, naziste, atributelor ori simbolurilor unor organizatii extremiste, simbolurile general cunoscute ce sunt utilizate in contextul unei actiuni de agresiune militara, crima de razboi si crima impotriva umanitatii, precum si a propagandei sau a glorificarii acestor actiuni.
Prin atribute si simboluri general cunoscute se inteleg drapelele, benzile si panglicile colorate (banda bicolora negru-portocaliu), emblemele (elemente grafice, litere sau cifre si combinatii ale lor), insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum si orice alte asemenea insemne.
Legea va intra in vigoare odata cu publicarea acesteia in Monitorul Oficial”, a mai mentionat presedintele Comisiei securitate nationala, aparare si ordine publica.