Sute de susținători ai blocului „Victoria”, format din partide afiliate fugarului Ilan Șor, s-au trezit cu datorii pe care urmează să le achite băncii din Federația Rusă, Promsveazbank, scrie deschide.md.
În adresa redacției Deschide.MD au parvenit mai multe mesaje, în care persoanele anunță că au primit în seara zilei de luni, 7 octombrie, mesaje de la instituția financiară din Rusia, prin care aceștia sunt anunțați că, începând cu 1 noiembrie, urmează să ramburseze un credit obținut anterior.
„Limita dumneavoastră de credit a fost epuizată. Termenul primei plăți va începe de la 1.11.2024. Pentru fiecare zi de întârziere se va aplica o penalitate de 0,1%”, se arată în mesajele primite.
După ce au primit mesajul, speriați, oamenii au început să-i sune pe curatorii săi din cadrul blocului, însă aceștia au refuzat să-i ofere un răspuns clar.
„Am primit un mesaj, precum că avem datorii pe care trebuie să le plătim. Nu este în regulă ce se întâmplă. Ne-au promis una, dar vedem cu totul altceva. Am căzut în capcană. Nu ne-am așteptat la așa ceva”, a declarat pentru deschide o femeie dintr-o localitate din nordul țării.
Aceeași situație a fost înregistrată și la Sud.
„Ieri a venit un mesaj că am un credit de achitat, iar pentru fiecare zi de întârziere vor fi aplicate penalități. Nu știu ce să fac cu aceasta. Am sunat de câteva ori pe reprezentanții blocului, dar nimeni nu răspunde. Nu înțeleg de ce se comportă așa cu noi? Au promis una, dar vedem altceva. Sunt șocat. Eu și consătenii suntem îngrijorați și nu știm ce să facem. Ce va fi mai departe”, a spus un bărbat din Cahul.

„Nu înțeleg nimic. Ce fel de credite? Am doi copii. Șor ne-a promis „munți de aur”, dar vedem că pe numele nostru sunt scrise niște credite. Toți sunt panicați. Nu știm ce să facem. Nimeni din blocul „Victoria” nu răspunde la apeluri, nici măcar la oficiul central. Și-au „băgat piciorul” în noi. Cum trebuie să achit acum acest credit? Am vreo 10 cunoscuți care au aceeași situație. Nu cunoaștem ce să facem”, a adăugat un bărbat din Găgăuzia.

Promsveazbank, aflată sub sancțiuni internaționale, este utilizată de gruparea „ȘOR” și așa-zisa organizație „Eurasia”, în spatele căreia se află serviciile speciale ruse, pentru a crea cardurile MIR care sunt eliberate masiv cetățenilor Republicii Moldova cu scopul de a-i corupe. Astfel, oamenii primesc lunar sume de bani în calitate de „ajutor”. În realitate, gruparea „ȘOR” cere în schimb ca oamenii să participe la diverse acțiuni de protest, precum și să voteze împotriva referendumului privind integrarea în UE, dar și să susțină candidații lui Șor la alegerile prezidențiale, se menționează în articolul celor de la deschide.md.
La 3 octombrie, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu anunța că peste 130 de mii de persoane din Republica Moldova au fost documentate, după ce au fost mituite de Federația Rusă în contextul scrutinului electoral din 20 octombrie. Totodată, Viorel Cernăuțeanu menționează că doar în septembrie peste 15 milioane de dolari au fost transferați pe adresa acestora prin intermediul băncii PSB bank, care se află sub sancțiune internațională. În același timp, Veronica Drăgălin precizează că persoanele implicate urmează să fie amendate cu 37 de mii de lei, dar și riscă să ajungă după gratii.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

