Pasionații de adrenalină și motoare pe două roți au deschis sezonul. Motocicliștii din toată țara și-au dat întâlnire astăzi în centrul capitalei pentru a marca revenirea lor pe străzi. Participanții au îndemnat șoferii la respect în trafic și și-au urat drum fără primejdii.
Peste 700 de motocicliști, din diferite raioane ale țării și-au scos bijuteriile pe două roți la plimbare, după ce sezonul bikerilor oficial s-a declarat deschis. Sergiu este udin Ungheni și a venit împreună cu fiul său la eveniment.
Sergiu „PANAMA”, PARTICIPANT: „Noi aici ne întâlnim cu prieteni, ne dorim unul altuia un sezon curat și fără primejdii, cum spunem noi – asfalt uscat și cât mai multe călătorii.”
Iar Mahmoud, născut în Israel, locuiește de mai mulți ani la Chișinău. Spune că îi place țara noastră, pe care o colindă la ghidonul bijuteriei sale.
Mahmoud, PARTICIPANT: „Am o Honda și e interesant tare în Moldova, cu oameni buni și frumoși.
-E mai bine pe drumurile din Moldova sau Israel?
-Eu cred că aici vom avea drumuri și mai bune."
Și fetele se simt perfect pe două roți. Maria este asistentă medicală la un spital din Chișinău, iar motocicleta o ajută să ajungă la timp la lucru și să scape de ambuteiaje.
Maria, PARTICIPANT: „Mai ales vara, când traficul este abundent, ajung mult mai rapid cu motocicleta.”
După ce s-au revăzut, participanții s-au aliniat pentru a porni la drum.
Natalia GÎNGA, REPORTER PRO TV: „Fiecare participant trebuie să respecte regulile de securitate în trafic: să poarte cască, echipament de protecție și să conducă pe străzile din localitate cu cel mult 50 de km la oră.”
Sergiu STANBUL, ORGANIZATOR: „Scopul acțiunii este de a aduce societatea la cunoștință că de astăzi, pe toate străzile Moldovei vor fi mult mai mulți motocicliști. Vrem să amintim tuturor să fie mai respectuoși unul față de altul."
Aceasta a fost a 8-a ediție a deschiderii sezonului de motocicliști.

