Patru moldoveni au fost retinuti de politisti pentru ca vindeau droguri. Pastilele psihotrope erau introduse in Republica Moldova dintr-o tara europeana prin intermediul autobuzelor de ruta, ascunse in coletele cu produse alimentare. Fiecare pastila era vanduta cu 800-1000 lei.
Potrivit politiei, s-a stabilit ca liderul gruparii, un barbat de 33 de ani din Chisinau, avea rolul de a organiza introducerea drogurilor in tara prin contrabanda, pe care ulterior le transmitea spre vanzare altor membri ai grupului.
Oamenii legii au aflat cum anume substantele erau introduse in tara, astfel liderul gruparii a fost retinut in flagrant avand la el un colet cu produse alimentare si cu 56 de pastile psihotrope.
In rezultatul investigatiilor au fost retinuti alti trei barbati cu varste cuprinse intre 33 si 41 de ani, iar la domiciliul acestora au fost gasite peste 150 de pastile de tip „Subutex”, precum si bani in suma de 67 000 de lei, 500 de dolari SUA si 250 de Euro, care ar fi fost obtinuti din activitate ilegala.
In momentul retinerii membrii gruparii se aflau in stare de ebrietate narcotica si au fost retinuti pentru 72 ore. Ulterior instanta de judecata a aplicat masura preventiva sub forma de arest pe un termen de 30 zile. Daca vinovatia le va fi dovedita, indivizii risca pana la 15 ani de inchisoare.

