Patru viori nedeclarate, dintre care una cu inscriptia “Stradivarius”, au fost depistate in bagajul unui moldovean, la vama Leuseni. Omul se intorcea din Marea Britanie si, potrivit vamesilor, nu a putut prezenta actele care sa dovedeasca provenienta sau valoarea instrumentelor. Oamenii legii urmeaza sa stabileasca daca viorile sunt autentice.
Viorile au fost descoperite astazi la vama Leuseni in bagajul unui moldovean de 35 de ani, care se intorcea in tara din Marea Britanie, anunta responsabilii de la serviciul vamal.
Olesea PUSCASU, OFITERUL DE PRESA AL SERVICIULUI VAMAL: “Unul dintre pasagerii microbuzului a declarat verbal ca transporta doua viori, care nu erau marcate prin inscriptii distinctive. Totusi, dupa un control fizic amanuntit, vamesii au depistat alte patru instrumente muzicale, pe care barbatul intentiona sa le introduca in tara prin eschivarea de la controlul vamal.”
Trei dintre viorile nedeclarate erau pastrate in huse, ce aveau inscriptii precum Antonius Stradivarius, care a fost un faimos lutier italian, dar si The Maidstone si Meisten Geige. Pretul unei vioare autentice Stradivarius costa peste 2 milioane de euro. Oamenii legii urmeaza sa stabileasca daca instrumentele sunt veritabile si care e valoarea acestora. Detinatorul viorilor pare a fi un instrumentist de la noi din tara, dar acest lucru nu a fost confirmat de autoritati. Mai multe informatii oamenii legii spun ca vor oferi in zilele urmatoare.
Acum doua luni, pe Aeroportul Chisinai, vamesii au ridicat o vioara semnata de Giovanni Battista Guadagnini, care apartine violonistei Alexandra Conunova. La iesirea din tara instrumentul nu a fost declarat ca valoare culturala, asa cum era scris in actele prezentate de tanara. In cele din urma s-a dovedit ca in document a fost comisa o eroare, iar vioara nu prezinta interes cultural si istoric pentru Republica Modova. Dupa doua luni, timp in care oamenii legii au facut verificari, si au apelat la serviciile Interpol, ca sa se asigure ca instrumentul nu a fost furat, vioara a fost returnata.


