Actiunile descrise in cadrul interceptarilor in care sunt vizati deputatul socialist Corneliu Furculita si actualul ministru de Interne Pavel Voicu au avut loc in realitate, ele fiind investigate in cadrul unui dosar penal deschis in decembrie 2017, scrie ZdG.md

In acea perioada, Pavel Voicu, cel care incerca sa-l ajute pe nepotul lui Corneliu Furculita sa scape de probleme, nu era ministru de Interne, ci  consilier al Presedintelui R. Moldova pentru misiuni speciale. Voicu a fost numit ministru la MAI in noiembrie 2019. 

Dosarul penal in care a figurat nepotul lui Corneliu Furculita s-a finalizat in instanta de judecata, printr-o sentinta emisa de judecatoarea Vasilisa Muntean la 20 aprilie 2018. Nepotul lui Furculita a fost pedepsit cu o amenda in valoare de 31,5 mii de lei, care se injumatatea daca era achitata in 72 de ore de la intrarea sentintei in vigoare. Tanarul a fost scutit de peseapsa complementara, privarea dreptului de a conduce mijloace de transport. 

In cadrul examinarii dosarului, Sergiu Gorea, nepotul deputatului Corneliu Furculita, si-a recunoscut vina. Oamenii legii au constatat ca acesta, in dimineata zilei de 25 decembrie 2017, in timp ce se deplasa la volanul automobilului Opel Corsa a fost oprit la intersectia strazilor Calea Iesilor cu soseaua Balcani. In urma verificarii i-a fost stabilita o concentratie a vaporilor de alcool in aerul expirat de 0,26 mg/l, iar in sange, de 0,53 mg/l, considerandu-se, conform legii, ca se afla in stare de ebrietate alcoolica cu grad avansat.

Sergiu Gorea si-a recunoscut vina si a depus o cerere prin care a solicitat examinarea cauzei in baza probelor administrate in cadrul urmaririi penale. El a spus ca se „caieste sincer pentru cele intamplate”. El i-a spus judecatoarei care a examinat cazul sau ca se pornise „la sud”, asa cum mentiona si in interceptari, si ca bause, in ajun, „aproximativ 2 litri de bere”. 

In sedinta de judecata, procurorul Daniel Precup a solicitat sa fie aplicata o amenda in valoare de 600 unitati conventionale, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani. 

Avocatul lui Sergiu, Ivan Talpis, a cerut aplicarea unei amenzi, dat fiind faptul ca a savarsit pentru prima oara o infractiune, solicitand sa nu-i fie aplicata pedeapsa complementara, pentru ca automobilul personal il foloseste in interes de serviciu si este unica sursa de existenta.  

La 20 aprilie 2018, judecatoarea Vasilisa Muntean de la Judecatoria Chisinau i-a aplicat lui Sergiu Gorea o amenda in valoare de 630 unitati conventionale, echivalentul a 31,5 mii de lei. Daca amenda era achitata timp de 72 de ore de la ramanerea sentintei in vigoare, ea se injumatatea. Tanarul a fost scutit de peseapsa complementara, privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, iar sentinta nu a fost contestata la Curtea de Apel Chisinau, astfel ca a devenit irevocabila. 

CITESTE MAI DEPARTE PE ZDG.MD