Haine purtate, tehnica veche, sau vesela uzata - de toate pot fi gasite la targurile improvizate pe strazile capitalei de cand afara s-a incalzit. Pentru ca au venituri mizere, pensionarii se plang ca sunt nevoiti sa vanda ce gasesc prin case pentru a-si putea cumpara o bucata de paine. Asa cum in piete au nevoie de autorizatii, acestia isi amenajeaza tarabele direct pe trotuare sau printre tufisuri.
Iulia este pensionara si recent a aflat ca este bolnava de cancer. Pensia de doar 700 de lei nu-i ajunge nici pentru existenta, nemaivorbind de medicamentele de care are nevoie. Ca sa castige un ban in plus, femeia a adunat de prin casa hainele care i-au ramas de la copii si a venit sa le vanda pe strada Tabacaria Veche din capitala.
Iulia, PENSIONARA: „Nu avem cu ce sa ne intretinem. Acum ma asteapta operatie oncologica. Cu ce sa exist si cum? Anul asta am venit prima data cu toata maruntisurile care le vedeti. Stateau asa in sacoasa, degeaba. Am mai dat de poamna.”
Si Maria, care la fel este pensionara, spune ca vine de cativa ani acolo si vinde hainele pe care nu le mai poarta, ca sa aiba ce manca. Astazi, femeia a fost alungata de oamenii legii.
Maria, PENSIONARA: „Astazi ne-au stricat ziua. S-au apropiat de noi si nu ne-au dat voie pe drumul unde stateam tot timpul. Asta-i bucatica noastra de paine, care trebuia sa ne-o dea statul.”
Cumparatorii spun ca gasesc si lucruri utile la tarabele pensionarilor. Cumpara uneori si obiecte de care nu au nevoie, doar pentru ca le este mila de batrani.
„Ma uit, caut ceva vechituri. Stau pentru ca nu au salarii, pensii si nu au cu ce sa traisca la noi in tara, asta e problema oamenilor acum.”
„Foarte multe lucruri am cumparat. Imi place pentru ca este accesibil. Faptul ca oamenii vand in astfel de conditii neomenesti, este o alta intrebare. Ei nu pot sa vanda in alta parte, dar de aici ii alunga.”

