Pentru a ajuta femeile care au fost agresate si a le convinge sa nu tolereze violenta in familie, serviciul 112 si centrul “La Strada” au semnat un acord de colaborare. Operatorii vor prelua apelurile, care vor fi redirectionate catre un psiholog, in cazul in care victima nu solicita un echipaj de politie. Oamenii legii sustin ca de la inceputul anului au fost solicitati in peste 11 mii de cazuri de violenta, cu 2 mii mai multe decat in 2019.

Zilnic, la serviciul 112 pot fi inregistrate pana la 40 de apeluri de acest fel. Deseori femeile roaga operatorii sa nu trimita un echipaj de politie sau ambulanta acasa, de teama ca dupa plecarea lor situatia s-ar putea agrava. 

Femeia a sunat la 112, fiind disperata, si a cerut ajutor. In asemenea cazuri, persoanele supuse violentei in familie au nevoie, inclusiv, de consiliere psihologica. Astfel, astazi a fost semnat un acord de colaborare intre serviciul 112 si organizatia la Strada, care a lansat Telefonul de Incredere pentru Femei si Fete. Acesta permite redirectionarea imediata a apelului catre un specialist, in cazul in care victima nu vrea sa solicite politia.

“Ele au nevoie in primul rand sa se linisteasca, ele au nevoie de informare, ele au nevoie de orientare, ele au nevoie in primul rand de o ureche care sa le asculte, atunci cand operatorul de la 112 nu are timp.” 


Potrivit statisticilor oferite de organizatia “La Strada”, in cei 10 ani de activitate a Telefonului de Incredere pentru Femei si Fete au fost inregistrate peste 18.600 de apeluri din partea persoanelor supuse violentei. Doar doua din 10 femei au solicitat ajutorul politiei inainte sa sune la linia de incredere.

Daniela MISAIL-NICHITIN, DIRECTOAREA PROGRAMULUI “LA STRADA”:  “Cel mai mic beneficiar al nostru a fost un copil de 5 ani, care foarte rapid a sunat si a spus ajutati-ne, tata o bate pe mama si cea mai in varsta persoana care a telefont a fost o femeie de 89 de ani, care suferea de violenta din partea propriului fiu.” 

Liviu OBOROC, DIRECTORUL SERVICIULUI 112: “Regional, Chisinaul reprezinta cel mai mare loc de solicitare a urgentelor de violenta, urmat de Balti, Soroca si Ungheni.”

De la inceputul acestui an la serviciul 112 au fost inregistrate peste 11.300 de apeluri in care persoanele au raportat cazuri de violenta in familie. 

Carolina SCLIFOS, SEFA DIRECTIEI PRELUARE APELURI 112: “In ultima perioada, politia este alertata, mai mult pentru cazurile de violenta in familie, avem apeluri de la copii minori, care ne relateaza tot ceea ce se intampla in familie.”

Totodata, Inspectoratul General de Politie s-a alaturat campaniei globale “16 zile de activism impotriva violentei in baza de gen.” Astfel, pe parcursul acestui an...

Sergiu PAIU, SEFUL IGP: “Au fost emise 4.088 ordine de restrictii si obtinute 589 de ordonante de protectie. Prevenirea si combaterea violentei fata de femei si protectia victimelor violentei in familie este una din prioritatile noastre.”

Violenta domestica este o infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 5 ani.