S-au facut perchezitii la policlinica numarul 3 din sectorul Botanica al capitalei, unde sunt banuieli de falsificare a certificatelor de vaccinare Covid. Administratia sustine ca a sesizat oamenii legii dupa ce a depistat cazuri de imunizare fictiva. Procurorii anticoruptie nu au anuntat deocamdata daca sunt suspecti si daca au gasit probe in acest caz.
Marina GOLOVACI, DIRECTOR AMT BOTANICA: „Vizita este cauzata de sesizarea noastra. Inca in luna noiembrie noi am sesizat atat procuratura, cat si politia si ministerul Sanatatii, privind depistarea de catre colegii nostri a introducerii a noua persoane in registrul de vaccinare care, de facto, nu au fost vaccinate in cadrul institutiei.”
Adica, in luna noiembrie a anului trecut administratia a depistat ca era o diferenta intre numarul de vaccinuri disponibile si numarul celor imunizati. Angajatii medicali au descoperit ca noua persoane au fost introduse in registrul de vaccinare nefiind imunizate in cadrul policlinicii.
Iuliana MARANCIUC, REPORTER PRO TV: “Potrivit administratiei, perchezitiile au avut loc in aceasta dimineata in cadrul punctului de vaccinare de la policlinica nr 3 din sectorul Botanica. Acum, acesta functioneaza in regim normal, oamenii fiind imunizati in continuare.”
Desi directorul spune ca procurorii au descins doar in biroul de imunizare, angajatii medicali de acolo au negat ca ar fi fost vizitati de oamenii legii.
“Astazi, de la ora opt pana acum nu a fost nicio perchezitie.”
Dau insa asigurari ca nicio persoana nu a fost vaccinata fictiv in cadrul policlinicii.
“- Eu, personal, nu stiu despre asta.
- Au primit certificate fara a fi imunizati?
- Nu, la noi asa ceva nu a fost.”
Procurorii anticoruptie nu au oferit pana la aceasta ora detalii despre perchezitii.
In luna noiembrie a anului trecut, un medic de familie de la centrul de sanatate din Stauceni a fost retinut pentru aceeasi infractiune. Dosarul pornit atunci cuprinde zeci de episoade, documentate in perioada septembrie-decembrie 2021, anuntau oamenii legii.
Iar un alt angajat medical de la o policlinica din Edinet, prins in flagrant in timp ce elibera certificate false de vaccinare, a fost trimis pe banca acuzatilor pentru fals in acte publice.
Acum doua saptamani, autoritatile anuntau ca zeci de mii de certificate de vaccinare false au fost depistate in Moldova de cand a inceput campania de imunizare, iar peste 90 de cauze penale sunt anchetate de Procuratura Generala.

