Prim-ministrul Pavel Filip a convocat ieri o sedinta in legatura cu pericolul inundatiilor in urma ploilor abundente in raionul Ștefan Voda, in special in localitatile din zona limitrofa a raului Nistru. Din cauza ploilor din ultimele zile, exista riscul de cedare a digurilor pe raul Nistru in zona respectiva. Totodata, ne asteapta noi ploi.

La Palanca deja au fost incepute lucrarile de fortificare a digurilor de protectie. Urmeaza sa fie evaluata situatia si intreprinse masurile de rigoare si in localitatile Crocmaz, Rascaieti Vechi, Olanesti, Purcari, si Talmaza. Potrivit responsabililor, au fost create Comisii Exceptionale Locale in toate satele cu risc de inundatii. Cel mai problematic sector este digul dintre satele Tudora si Crocmaz, care necesita a fi intarit. 

"Pavel Filip a dispus crearea unei celule de criza si a solicitat sa fie mobilizate si fortele necesare din randul efectivului armatei si carabinierilor, pentru a incepe imediat lucrarile de reparatie si intarire a digurilor de protectie, astfel incat acestea sa reziste unor eventuale ridicari a nivelului de apa", se arata in comunicatul de presa emis de responsabilii de la Guvern.

In total, vor fi mobilizate circa 300 de persoane: militari, carabinieri, padurari, constructori si drumari si peste 10 unitati de tehnica speciala.