Permisele de munca pentru cetatenii straini ar putea fi eliminate pentru cei care vin dintr-o lista de tari sigure, cu care Republica Moldova are un mare potential atat comercial, cat si investitutional. Cel putin asta prevede initiativa legislativa care a fost lansata astazi de ministrul Dezvoltarii Economice si Digitalizarii, Dumitru Alaiba, intr-un briefing de presa.

Dumitru ALAIBA, MINISTRUL DEZVOLTARII ECONOMICE SI DIGITALIZARII: „Lipsa accesului la forta de munca efectiv sufoca economia noastra si nu ne putem dezvolta intr-un ritm accelerat de care avem nevoie, ori cum am mai spus-o, noi nu ne putem permite sa crestem cu 2 sau 3% anual, pentru ca astfel vom ramane la coada Europei chiar in urmatorii 10 - 20 de ani. Noi avem nevoie de un ritm de crestere mult mai rapid. De aceea azi initiem o noua initiativa, care sa flexibilizeze piata muncii din tara noastra. 

Vrem sa operam modificari la Legea privind regimul strainilor din Republica Moldova si sa eliminam permisele de munca pentru cetatenii care vin dintr-o lista de tari sigure, cu care Republica Moldova are un mare potential atat comercial, cat si investitutional. Ne dorim sa oferim un acces cat mai mare companiilor noastre la crestere, la competente, la inovatie, la dezoltare. Companiile noastre mari si mici, s-ar putea dezvolta intr-un ritm mult mai rapid, accelerat, daca ar avea pur si simplu mai multi oameni care sa-i angajeze.”

Ministrul Dezvoltarii Economice si Digitalizarii a mentionat ca initiativa legislativa prevede ca pe langa cele 18 categorii de straini care pot deja lucra in tara noastra sa fie inclusi cetatenii care provin din cele 27 state membre ale UE, dar si state precum SUA, Marea Britanie, Norvegia, Elvetia, Japonia, dar si Ucraina, Turcia, Georgia, Armenia, Azerbaijan, state din Balcani. 

Dumitru ALAIBA, MINISTRUL DEZVOLTARII ECONOMICE SI DIGITALIZARII: „Atunci cand un investitor vine sa lanseze o afacere in Moldova, nu trebuie sa-si inceapa drumul de la solicitarea permisului de munca. Iar daca vrea sa vina cu o echipa pe care sa o angajeze aici, trebuie sa o poata face simplu si usor, fara birocratie. Iar cand o companie moldoveneasca vrea sa angajeze expertiza din strainatate, nu trebuie sa se impiedice de permisul de munca. Avem in Moldova companii internationale care deseori au nevoie de expertiza specifica din alte tari. Vrem sa le usuram acest proces. Munca la distanta este tot mai populara. Putem deveni o destinatie pentru cei care lucreaza de la distanta, sa o faca din Moldova, platind aici impozitele.”

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.