Premierul Vasile Tofan s-a întâlnit cu peste 100 de antreprenori din Kiev, Lviv, Odesa și Dnipro, pe care i-a îndemnat să dezvolte afaceri în Republica Moldova și să folosească țara noastră drept platformă de producție și logistică spre piața Uniuna Europeană.

„Veniți să investiți în Moldova, să produceți aici, să creați locuri de muncă și să folosiți țara noastră ca platformă spre România și piața UE. Pentru noi, rezultatul trebuie să fie foarte concret: mai multe fabrici, depozite și centre logistice, mai multe exporturi, mai multe taxe plătite aici și, cel mai important, mai multe locuri de muncă bine plătite pentru oamenii din Moldova”, a declarat Vasile Tofan.

Ce domenii au fost vizate

Discuțiile au vizat deschiderea unor unități de producție, dezvoltarea depozitelor și a centrelor logistice, precum și extinderea legăturilor economice dintre Republica Moldova și Ucraina.

La întâlnire au participat și reprezentanți ai unor companii importante din Ucraina, din domenii precum comerțul cu amănuntul, producția de bunuri de larg consum și hrana pentru animale de companie.

Premierul a vorbit și despre reducerea birocrației și simplificarea procedurilor pentru antreprenori.

Citeste si : Mai puțină birocrație pentru producători locali: ar putea activa fără SRL și cu mai puține controale. Ce alte schimbări anunță Vasile Tofan