110.000 de păsări au fost nimicite, iar ouăle de consum au fost retrase de pe piață, după ce în furajele pentru animale a fost depistată o substanță interzisă - metronidazolul.
Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au fost desfășurate 17 controale oficiale la două depozite de hrană pentru animale, un abator pentru păsări, două ferme de găini producătoare de ouă destinate consumului uman, două ferme producătoare de ouă pentru incubație și zece ferme de pui destinați producției de carne din țară.
În urma testării probelor de ser, ouă și furaje a fost depistat metronidazol, sursa reziduurilor fiind hrana pentru animale.
Ca urmare, au fost sistate importurile de furaje combinate, au fost solicitate informații și explicații de la autoritatea veterinară responsabilă din țara exportatoare, au fost retrase ouăle de consum de pe piață și au fost nimicite 110.000 de păsări pentru prevenirea riscurilor de sănătate.
În acest context, administratorii fermelor de animale sunt îndemnați să utilizeze medicamentele de uz veterinar strict pe baza prescripțiilor emise de medicul veterinar și să se asigure că hrana pentru animale utilizată în fermele proprii nu conține substanțe interzise.
De asemenea, medicii veterinari sunt îndemnați să prescrie doar medicamente de uz veterinar autorizate pentru specia de animale care urmează a fi tratată și care provin exclusiv de la depozite de medicamente de uz veterinar autorizate, precum și să completeze cu responsabilitate registrele de evidență a tratamentelor aplicate animalelor.
Metronidazolul este un chimioterapic puternic, cu efecte bacteriostatice și antiparazitare. Din cauza riscurilor pe care le reprezintă, utilizarea acestuia este interzisă la animalele de la care se obțin produse alimentare destinate consumului uman începând cu anul 1997 în Uniunea Europeană și din anul 2011 în Republica Moldova.

