Patru bărbați din raioanele Strășeni și Hâncești sunt cercetați pentru contrabandă cu mașini de lux. Potrivit anchetatorilor, aceștia ar fi pus la punct o întreagă schemă frauduloasă prin care luau în leasing autoturisme scumpe din Belgia și le vindeau ilegal în Republica Moldova.

Potrivit anchetei, suspecții, cu vârste între 22 și 37 de ani au creat o firmă fictivă în Belgia, folosind identități false. Prin intermediul acestei companii, ei luau în leasing autoturisme de lux, după care le aduceau ilegal în Moldova și le vindeau pe internet. Cel puțin trei mașini au fost introduse astfel în țară. Acestea erau date în căutare internațională și au fost găsite de oamenii legii, fiind acum păstrate într-o parcare specială.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților și în automobilele lor, polițiștii au ridicat mai multe probe importante pentru anchetă.

Cei patru bărbați sunt cercetați în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei se pot alege cu pedepse cu închisoare între 4 și 10 ani. Autoritățile continuă investigațiile pentru a afla dacă în această schemă mai sunt implicate și alte persoane.