Zilele de weekend au fost unele aglomerate pentru polițiștii de patrulare, care au înregistrat peste 3.720 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere pe întreg teritoriul țării, de la viteză excesivă până la conducerea în stare de ebrietate.

Potrivit poliției, cele mai frecvente abateri au fost depășirea limitei de viteză, comisă de 1.598 de șoferi, precum și nerespectarea indicatoarelor rutiere de prioritate și a semafoarelor, constatată în 729 de cazuri.

Totodată, 59 de conducători auto au fost depistați în stare de ebrietate și înlăturați de la volan, în timp ce 50 de persoane au fost sancționate pentru conducerea vehiculului fără drept de a conduce.

Alte încălcări au vizat lipsa reviziei tehnice sau a poliței RCA (208 cazuri), opriri neregulamentare (608 cazuri), necuplarea centurii de siguranță sau utilizarea telefonului mobil la volan (413 cazuri), precum și neacordarea priorității pietonilor sau cicliștilor (56 de cazuri).

Pe parcursul perioadei de referință, polițiștii au intervenit în 2.131 de situații operative, acționând pentru prevenirea accidentelor și asigurarea siguranței rutiere.