Peste patru miliarde de lei vor fi puse la bătaie pentru dezvoltarea localităților care se unesc în cadrul reformei administrative. Banii vor fi împărțiți prin intermediul celui de-al doilea stimulent, în funcție de numărul de locuitori. Dacă vorbim de orașe, atunci cele mai mari sume ar urma să ajungă în cinci primării - Ungheni, Călărași, Orhei, Rezina și Râșcani.

Alexei BUZU, SECRETAR GENERAL AL GUVERNULUI: „Lucrăm la portofoliu de proiecte, lucrăm la proiectele pe care le vom susține din stimulantul 2. Acolo avem o valoare de peste 4 miliarde 200 de milioane de lei. Aceste proiecte trebuie să fie finalizate și aprobate până la sfârșitul acestui an și începând cu 2027 să începem, propriu zis, implementarea.”

În cazul orașelor, cele mai mari sume din „Stimulentul 2” ar urma să ajungă pe conturile a cinci primării, care vor avea cei mai mulți locuitori după amalgamare.  Ungheni conduce topul, urmând să beneficieze de investiții de aproximativ 150 de milioane de lei. Urmează Călărași pentru care guvernul estimează investiții de 110 milioane de lei, Orhei – 79 de milioane, Rezina – 78 de milioane și Rîșcani, unde ar urma să ajungă 66 de milioane de lei.

TOP 5 PRIMĂRII DUPĂ VALOAREA FINANȚĂRII

1. Ungheni – 150 mil. lei | 22 localități
2. Călărași – 110 mil. lei | 30 localități
3. Orhei – 79 mil. lei | 9 localități
4. Rezina – 78 mil. lei | 24 localități
5. Rîșcani – 66 mil. lei | 18 localități

Alexei BUZU, SECRETAR GENERAL AL GUVERNULUI: „Un alt element foarte important în procesul de amalgamare voluntară, guvernul oferă stimulente. Stimulentul 2 este stimulentul pentru dezvoltare, echivalentul a 3.000 lei pe cap de locuitori din primăria care se amalgamează.”

Reforma administrativă schimbă radical și dimensiunea unor localități. Alexei Buzu a prezentat azi și topul celor mai mari orașe după amalgamare, cu excepția municipiilor Chișinău și Bălți, dar și a UTA Găgăuzia. Astfel, Ungheni ar urma să fie cel mai mare oraș din această listă, cu peste 42 de mii de locuitori, după comasare. Orhei, Călărași, Nisporeni, Durlești, Cahul, Soroca, Strășeni, Fălești și Rezina vor trece pragul de 20 de mii de locuitori.

TOP ORAȘE DUPĂ NUMĂRUL DE LOCUITORI


1. Ungheni – 42.316

2. Orhei – 28.322

3. Călărași – 27.093
4. Nisporeni – 26.789

5. Durlești – 26.102

6. Cahul – 22.233

7. Soroca – 21.773

8. Strășeni – 20.776

9. Fălești – 20.758

10. Rezina – 20.369

În mediul rural, diferențele sunt la fel de mari. După amalgamare, cea mai populată primărie rurală ar urma să fie Bubuieci, cu peste 15 mii 700 de locuitori. Topul este continuat de Lăpușna, Ciorescu, Costești, Bacioi, Trușeni, Corjeuți, Budești, Coșnița și Măgdăcești.

TOP 10 PRIMĂRII RURALE DUPĂ NUMĂRUL DE LOCUITORI

1. Bubuieci, Chișinău – 15.713
2. Lăpușna, Hîncești – 12.236
3. Ciorescu, Chișinău – 12.140
4. Costești, Ialoveni – 11.927
5. Băcioi, Chișinău – 11.696
6. Trușeni, Chișinău – 10.841
7. Corjeuți, Briceni – 10.102
8. Budești, Chișinău – 9.676
9. Coșnița, Dubăsari – 9.522
10. Măgdăcești, Criuleni – 9.426

Media populației unei primării după amalgamare va fi de aproape 7 mii de locuitori, față de mai puțin de 2 mii în prezent. Datele fac parte din noua hartă administrativă prezentată de Guvern, ce poate fi consultată online.