Peste 700 de permise de conducere ar putea fi anulate, după ce autoritâțile au descoperit o schemă de corupție la Bălți și Edineț, unde unii candidați ar fi trișat la examenul teoretic. Declarațiile au fost făcute de șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, în cadrul unei emisiuni televizate de la TV8.
„Persoanele care susțineau proba teoretică ar fi folosit echipamente speciale. Ei aveau gadgeturi, o cameră, microfon, prin care îi ghidau ce, cum și ce să apese, care sunt răspunsurile la examenul teoretic. Nouă ne permite legea și metodologia aprobată din Ministerul Educației, dacă noi identificăm astfel de fraude, să putem anulăm dreptul de conducere și permisul la cei care avem certitudinea că au fraudat examenul", a declarat Eșanu.
Potrivit lui, totul s-a întâmplat pe parcursul lunilor februarie-septembrie 2025, iar această schema ar fi putut avea loc doar cu o coordonare tacită sau cel puțin cu tolerarea ei de către unele structuri de forță.
„Eu nu cred că astfel de scheme s-ar fi putut întâmpla fără o, dacă nu implicare, fără o coordonare tacită cu organele de forță. Sper să nu am dreptate. Deci, noi luptăm cu instrumentariul pe care îl avem”, a spus șeful ASP.
Totodată, Eșanu a spus că, în acest an, instituția a avut un număr record de anchete interne pe segmentul permiselor.
„Cred că am bătut recordul, noi am avut 160-170 de anchetări de serviciu intern, doar pe partea de permise. Sunt vreo 80 de sancțiuni cu mustrări, mustrări aspre, șapte persoane demise, alții trei care au plecat de bunăvoie, inclusiv, apropo, din cei care i-au vizitat colegii mei de la CNA”, a mai adăugat șeful instituției.

