In ultimele 24 de ore salvatorii si pompierii au intervenit in 87 situatii de risc.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, din numarul total de interventii in 53 de cazuri angajatii IGSU au fost solicitati pentru lichidarea focarelor. 

Patru echipaje de pompieri au stins un incendiu care cuprindea o suprafata extinsa in localitatea Cobalea, raionul Soldanesti. Apelul la Serviciul 112 a fost receptionat aseara la ora 19:15. 

Ajunsi la fata locului pompierii au stabilit ca peste 100 ha de iarba uscata sunt cuprinse de flacari intr-o fasie forestiera. Angajatii IGSU au localizat incendiul fara ca acesta sa mai obtina raspandire. 

Circumstantele arderii urmeaza a fi stabilite. 

Un alt incendiu a fost lichidat de pompieri in localitatea Pepenii Noi, raionul Sangerei. Aici intr-o gospodarie focul a distrus 90 de baloti cu paie si nutret pentru animale. 

Salvatorii au localizat arderea fara ca aceasta sa distruga casa de locuit, aflata in apropierea constructiei unde se pastra nutretul. Tot de interventia pompierilor a fost nevoie si in localitatea Miclesti, raionul Criuleni, unde din cauza unui incendiu a luat foc 15 ari de vita de vie. Circumstantele cazului urmeaza a fi stabilite.