Piata Marii Adunari Nationale s-a transformat astazi intr-o mare parcare. Peste o suta de soferi de microbuze de pe rute interurbane si-au adus vehiculele in centrul capitalei si au claxonat minute in sir. Oamenii spun ca au iesit la protest pentru ca se fac presiuni asupra lor si cer rezilierea contractului de concesionare a Garilor Auto. Directorul intreprinderii a negat acuzatiile si afirma ca protestul a fost organizat de cei care nu vor sa activeze legal.
Cei peste 100 de soferi din 28 de raioane ale tarii si-au parcat microbuzele in Piata Marii Adunari Nationale si timp de cateva minute au claxonat, in semn de protest.
Oleg ALEXA, PRESEDINTELE CONSILIULUI APOTA: “Cerinta este clara. Rezilierea contractului de parteneriat public-privat. Statul prin intermediul Garilor si Statiilor Auto, Intreprindere de Stat, sa gestioneze aceste gari.”
Ion Badragan este sofer de mai bine de 50 de ani. Zilnic face naveta Chisinau-Sadova si spune ca, din cauza pandemiei, pasageri sunt mai putini, respectiv si salariul e mic.
“In doua cercuri daca se aduna 13 sau 14 calatori asta e ziua de Paste pentru noi. Eu nu am lucrat doua luni, dar sunt care nu au lucrat cate patru, cinci sau trei luni. Nu sunt bani.”
“Impunerea unor sume care sa le trecem prin gara. In conditiile de pandemie, lipsa de pasageri este evidenta. Veniturile noastre au scazut de trei ori.”
Oamenii spun ca daca nu vor fi auziti de autoritati, nu vor iesi la munca. Directorul companiei “Garile Auto Moderne” a negat acuzatiile care i se aduc si spune ca protestul a fost organizat de o firma de care a monopolizat o parte din transportul interurban.
Alexandru VILCU, PROPRIETARUL COMPANIEI “GARILE AUTO MODERNE": “Compania lui Alexa cu se ce ocupa? Cu invaziuni fiscale, vrea sa incaseze banii la negru. Toata asociatia asta de transport in loc sa se ocupe si sa faca regula, sa imbunatateasca calitatea in transportul interurban, a luat si a monopolizat unele rute.”
Acesta ne-a transmis cateva filmulete in care se vede cum unii soferi accepta pasagerii care nu si-au cumparat biletul de calatorie de la casa.
In replica, transportatorii spun ca sunt nevoiti sa faca acest lucru pentru ca salariul este mic, iar gara incaseaza 10 la suta din venitul lor.
Oleg ALEXA, PRESEDINTELE CONSILIULUI APOTA: “Avem salariile soferilor. Atat timp cat ei primesc atat cat primesc, ei vor fi nevoiti sa caute alte surse alternative. Iar cea mai usoara sursa este acelasi pasager.”
In decembrie 2018, dupa un concurs cu un singur participant, Agentia Proprietatii Publice a dat in concesiune toate garile si statiile auto din Moldova firmei “Garile Auto Moderne”, pentru o perioada de 25 de ani. In februarie anul curent, o comisie parlamentara a investigat cazul si a constat ca privatizarea a fost una frauduloasa. Procuratura a pornit o cauza penala pentru a investigat modul in care a fost incheiat contractul. Responsabilii institutiei nu ne-au raspuns la telefon ca sa ne spuna la ce etapa se afla dosarul.
Ghenadie TIPORDEI, DIRECTORUL AGENTIEI PROPRIETATII PUBLICE: “Pe parcursul desfasurarii urmaririi penale va fi si rezultatul, sa spunem asa, a incheierii contractului.”
Directorul Agentiei Proprietatii Publice ne-a mai spus ca pentru anul 2019, compania Garile Auto Moderne si-a efectuat obligatiile investitionale, iar raportul pentru 2020 va fi gata la sfarsitul anului.