Cu hore, aplauze și multă energie, Piața Marii Adunări Naționale s-a transformat în această seară într-o adevărată scenă a sărbătorii europene. Sute de oameni s-au adunat în centrul capitalei pentru a participa la concertul dedicat Zilei Europei 2026, unde atmosfera a fost întreținută de ritmurile energice ale trupei Lupii lui Calancea.

Pe parcursul recitalului, spectatorii s-au prins în hore și au cântat alături de artiști, transformând evenimentul într-o adevărată celebrare a tradițiilor și unității. Tineri, familii cu copii și oameni veniți din diferite colțuri ale țării au dansat împreună în fața scenei, bucurându-se de muzică și de atmosfera de sărbătoare.

 Oamenii au cântat la unison cu artriștii.

Concertul a fost organizat cu ocazia Zilei Europei și a reunit oameni dornici să marcheze valorile europene prin muzică, cultură și voie bună.