Pilotii moldoveni, care au fost eliberati din Afganistan, vor ajunge acasa peste doua saptamani, dupa ce vor termina tratamentul in spitalul de la Moscova, anunta presa rusa. Publicatia komersant.ru scrie, totodata, ca delegatia Moldovei nu s-a putut intalni cu ei pentru ca pilotii nu au vrut sa fie deranjati.

Pilotii moldoveni Lionel Buruiana si Mihail Crihan, eliberati de la talibanii din Afganistan se vor intoarce din Rusia acasa dupa ce vor termina tratamentul, iar asta ar putea dura doua saptamani.

IGOR CIAIKA, COPRESEDINTE «DELOVAIA ROSSIA»: „Ei fac un curs de reabilitare psihologica si fizica: masaj, teste. Acum, medicii nu-i vor lasa sa plece.”

Si pentru ca vor ramane internati in spital, rudele lor din Moldova vor veni la Moscova, sustine Ciaika.



Cat despre faptul ca cei din delegatia trimisa de Ministerul de Externe de la Chisinau nu au putut ajunge la ei, Kommmesant, scrie ca, de fapt, pilotii nu au vrut sa accepte o intalnire cu acestia.

IGOR CIAIKA, COPRESEDINTE «DELOVAIA ROSSIA»: „Cand oficialii moldoveni au dat de baieti, aceia au rugat sa nu fie deranjati, pentru ca vor sa-si vina in fire si sa-si vada rudele mai intai.”



Ciaika a mai precizat pentru presa rusa ca pilotii au cerut sa discute cu jurnalistii de la NTV ca sa demontreze ca ei nu sunt tinuti cu forta la Moscova, asa cum afirma unii politicieni din Moldova.

Ciaika a vorbit si despre eliberarea pilotilor. Acesta sustine ca s-a ocupat personal de intregul proces dupa ce  seful statului Igor Dodon l-ar fi rugat sa contribuie la eliberarea pilotilor. Potrivit lui Ciaika, de asta s-au ocupat organizatii umanitare si obstesti, dar a refuzat sa le numeasca.

Acum cateva zile, Igor Dodon a anuntat, in cadrul unei conferinte de presa, ca pilotii moldoveni care au fost tinuti 3 ani in captivitate la talibanii din Afganistan au fost eliberati cu ajutorul Federatiei Ruse. Atunci, mai multi lideri politici l-au criticat pe Igor Dodon pentru ca isi face capital politic pe seama dramei celor doi piloti moldoveni.

Procuratura Generala a anuntat ca a deschis un dosar penal. Astazi, purtatorul de cuvant ne-a declarat ca invetigatiile continua, iar detaliile nu pot fi divulgate pentru ca este un dosar secret.  

Cei doi piloti au fost capturati de talibani pe 24 noiembrie 2015, in timp ce efectuau o misiune civila in Afganistan la bordul unui elicopter care apartinea unei firme moldovenesti. Un al treilea membru al echipajului a fost ucis. De atunci, autoritatile de la Chisinau nu au mai facut niciun anunt despre soarta lor. Renato Usatii a postat anul trecut mai multe filmulete pe Facebook in care cei doi piloti ofera detalii despre ei pentru a-si confirma identitatea. Inregistrarile ar fi fost facute in decembrie 2017.