Pista de rezerva pentru partidul Sor ar fi partidul Renastere, la care, in ultima perioada, au aderat mai multi membri ai PSRM. De aceasta parere sunt expertii, care afirma ca in spatele Partidului Renasterii ar sta Ilan Sor si partenerii sai de la Kremlin. Astfel, formatiunea, care nu era pana acum in vizorul public, poate fi folosita de Federatia Rusa pentru a atrage electoratul de stanga, scopul fiind preluarea puterii politice la Chisinau dupa urmatoarele alegeri parlamentare, spun analistii.
Ion TABIRTA, EXPERT IDIS VIITORUL:„Acest partid(n.red. - „Renastere”) este un proiect pro-rusesc in mod evident si tinta lui este rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova si, in mod evident, Federatia Rusa incearca sa plaseze ouale in mai multe cosuri, sa nu aiba doar un singur proiect. Pe langa Partidul Sor, care este un fel de Joker pe esichierul de stanga, pro-rus, din Republica Moldova, desigur vor mai fi si alte proiecte politice. Posibil sa ramana inca si socialistii.”
Valeriu PASA, EXPERT WATCHDOG.MD:„Partidul Renastere este o creatura comuna a lui Ilan Sor si a partenerilor sai de la Kremlin. Prin crearea acestui partid, pe de o parte, consider eu, se face o pista de rezerva pentru Sor si echipa sa, daca va fi declarat in afara legii de catre Curtea Constitutionala, atunci resursele, activistii locali, liderii, dar cel mai important, banii, vor merge incolo.”
Analistul Ion Tabirta, insa, nu exclude ca Partidul Sor ar putea gasi si alte cai de a se mentine pe arena politica.
Ion TABIRTA, EXPERT IDIS VIITORUL: „Va gasi un alt partid inactiv care exista numai cu stampila, cu atat mai mult ca din punct de vedere al brandingului politic ei au si o denumire, de exemplu „Miscarea pentru popor” si, mai degraba, as merge pe ipoteza ca va prelua un partid politic inactiv, iar ulterior ii va schimba denumirea in „Miscarea pentru popor”.”
Ion TABIRTA, EXPERT IDIS VIITORUL:„Partidul Renastere a aparut recent in vizorul public, dupa aderarea celor 4 ex-socialisti la formatiune. Este vorba de Vasile Bolea, Alexandr Suhodolski, Irina Lozovan si Alexandr Nesterovski, care au parasit Partidul Socialistilor luna trecuta, fiind acuzati ca ar fi luat bani de la Ilan Sor. Toti au negat acest lucru.”
Valeriu PASA, EXPERT WATCHDOG.MD:„Observam ca acest partid vine pe o platforma foarte pro-rusa dintre formatiunile politice active in spatiul public, acest „Renastere” are cel mai explicit mesaj pro-rus. Ii depasesc atat pe cei de la Sor, cat si pe cei din Partidul Socialistilor sau comunistilor. Acesta este instrumentul lui Ilan Sor sa fure voturile de la PSRM si sa controleze el deputatii care vor intra in urmatorul Parlament pe acest discurs pro-rus.”
Pe de alta parte, formatiunea ar putea merge la alegeri fara a oficializa legaturile cu Ilan Sor, spun analistii.
Ion TABIRTA, EXPERT IDIS VIITORUL:„Scopul este ca Federatia Rusa sau partidele apropiate Federatiei Ruse sa preia puterea politica la Chisinau dupa urmatoarele alegeri parlamentare.”
Cei din Partidul Sor neaga vreo legatura cu Partidul Renasterea, desi reprezentantii formatiunii le erau alaturi la mai multe proteste in ultima perioada.
Marina TAUBER, VICEPRESEDINTE AL PARTIDULUI SOR:„Partidul politic Sor nu are nicio legatura cu alte plecari. Mai bine dumneavoastra sa va adresati la PSRM si sa-i intrebati de ce lumea fuge de la dansii. Din ceea ce eu am auzit si din ceea ce ne-au spus colegii din Partidul Renaterea, ei au obosit de aceasta pozitie slaba, cand oamenii te-au delegat in opozitie sa lupti, dar tu stai si chiar conlucrezi cu PAS.”
Partidul Renastere a fost constituit in 2012 la initiativa unui grup de deputati comunisti Vadim Misin, Oleg Babenco si Tatiana Botnariuc, care au parasit fractiunea parlamentara a PCRM. Formatiunea politica este condusa de Serghei Misin, fiul lui Vadim Misin. Primii care au aderat la acest partid luna trecuta au fost ex-socialistii Irina Lozovan si Alexandr Nesterovski, apoi au urmat Vasile Bolea si Alexandr Suhodolski. Cei din urma au mers mai intai in Israel unde s-au intalnit cu Ilan Sor, condamnat definitiv la 15 ani de inchisoare in dosarul furtului miliardului.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.