Plangerile avocatilor lui Dorin Chirtoaca vor fi examinate de instanta de fond, cea care se va pronunta pe intreg dosarul. Astazi, judecatorul de la Buiucani a evitat sa ia vreo decizie in cazul contestatiilor ce tin de ordonantele de inlaturare a avocatilor si cea de pornire a urmaririi penale. Dorin Chirtoaca spune ca are acum mai multe motive sa se adreseze la CEDO.
Dorin CHIRTOACA, PRIMARUL SUSPENDAT AL CAPITALEI: “Instanta a declinat competenta in favoarea judecatorului de fond. Va dati seama ca acuma judecatorul de fond va trebui sa aiba si puterea sa respinga acuzatiile si inlaturarea avocatilor. Prea mare povara pe umerii unei singure persoane.”
De examinarea ambelor contestatii se va ocupa instanta de fond, a decis astazi magistratul de la Buiucani. Anterior, procurorul ceruse anume acest lucru, pe motiv ca nu ar sta in atributiile judecatorului de instructie se ia o decizie cu privire la aceste plangeri.
Dumitru ROBU, PROCUROR ANTICORUPTIE: “Instnta si-a motivat incheierile de astazi prin faptul ca e competenta e a intantei de fond, pe masa careia ar sta dosarul lui Dorin Chirtoaca.”
Avocatii Tatiana Iovu si Gheorghe Malic au fost inlaturati de procuratura anticoruptie pentru ca ar fi tergiversat mersul anchetei. Apararea considera ilegala aceasta actiune, cat si inceperea urmarii penale, care ar fi pornit inaintea licitatiei trucate.
Dorin Chirtoaca este vizat in dosarul parcarilor cu plata, fiind banuit de trafic de influenta si luare de mita. El se declara nevinovat. Urmatoarea sedinta de judecata in dosarul primarului suspendat va avea loc pe 11 septembrie.

