Veceaslav Platon ar fi fost condamnat la 24 de ani de închisoare de un tribunal din Moscova, în lipsa sa, pentru retragerea din Federația Rusă a peste 48 de miliarde de ruble, scrie Ria Novosti

Omul de afaceri moldovean Veaceslav Platon a fost găsit vinovat că a retras peste 48 de miliarde de ruble din Rusia, în cadrul schemei infracționale cunoscută cu numele de „Laundromat”, titrează azi presa rusa, citând Procuratura Generală a Rusiei. 

„Instanța l-a condamnat pe Veaceslav Platon la 24 de ani de închisoare într-o colonie penală cu regim strict”, se arată în raport.

Instanța a stabilit că în perioada 2013-2014, Platon, proprietarul de facto al Moldindkobank în acea perioadă, împreună cu complicii săi, a creat o comunitate criminală cu scopul de a retrage ilegal fonduri în valută străină din Rusia. Mai exact, aceștia au efectuat operațiuni valutare de transfer al banilor în valută străină din conturile corespondente ale mai multor organizații de credit rusești în conturile bancare ale unui nerezident - „Moldindconbank”. Suma totală a fondurilor retrase a depășit 48 de miliarde de ruble.

L-am sunat pe avocatul lui Platon pentru o reacție, însă acesta avea telefonul deconectat. 

Anul trecut, Platon a fost condamnat de o instanță de fond de la Moscova la 20 de ani de închisoare pentru că ar fi facilitat scoaterea ilegală din Rusia a altor 126 miliarde de ruble, prin aceeași schemă. Atunci, Platon a spus că sentința este ilegală. 

Veaceslav Platon, care mai este și cetățean rus, în Moldova este învinuit în mai multe cauze penale pentru corupere activă, escrocherie, spălare de bani.