Ploaia de aseara a inundat si cateva familii din orasul Durlesti. Oamenii se plang ca le-au fost afectate culturile, iar curtile s-au umplut de namol si pietris. Ei dau vina pe un vecin, care isi construieste o casa in locul unde cresteau mai multi copaci si care opreau apele. Cel din urma spune ca edificiul este construit legal.

Oamenii sunt nemultumiti ca dupa fiecare ploaie, curtile caselor sunt inundate. Ei sustin ca in locul in care vecinul lor isi construieste o locuinta, erau mai multi copaci, care nu permiteau scurgerea namolului in ograzi. Aceasta femeie spune ca dimineata si-a pus mainile in cap cand si-a vazut grada si anexa casei pline de mizerie.

Oamenii sustin ca arborii au fost defrisati ilegal. Pe de alta parte, proprietarul care isi construieste casa in acel loc spune ca are toate actele in regula si ca problema ar trebui sa fie solutionata de primaria orasului. Am incercat sa vorbim si cu primarul, insa acesta nu ne-a raspuns la telefon.